StiripesurseDiasporaTony Blair: 'Abandonarea' Afganistanului de către Occident este 'inutilă' şi 'periculoasă'

Tony Blair: ‘Abandonarea’ Afganistanului de către Occident este ‘inutilă’ şi ‘periculoasă’

Publicat:

Fostul premier britanic Tony Blair, în mandatul căruia Marea Britanie a intrat în războiul din Afganistan, în 2001, alături de Statele Unite, a criticat sâmbătă ”abandonarea” ţării de către occidentali, relatează AFP, potrivit agerpres

”Abandonarea Afganistanului şi a poporului său este tragică, periculoasă şi inutilă, (nu este) nici în interesul lor, nici al nostru”, a scris Tony Blair într-un articol postat pe site-ul fundaţiei sale, aceasta fiind prima sa reacţie de la prăbuşirea guvernului afgan şi preluarea puterii de către talibani.

Citește și : SUA impun restricţii de viză vizând 19 oficiali din Nicaragua

”Privind consecinţele deciziei de preda Afganistanul aceluiaşi grup de la care a început masacrul din 11 septembrie şi în aşa fel încât pare să scoată în evidenţă umilinţa noastră, întrebarea care se pune aliaţilor şi duşmanilor este: a pierdut Occidentul toată voinţa strategică?”, a remarcat fostul premier britanic.

Foarte criticat pentru dorinţa sa de a urma SUA în Afganistan şi Irak, Tony Blair explică faptul că strategia actuală a occidentalilor va fi în detrimentul acestora pe termen lung.


”Lumea nu mai ştie ce reprezintă Occidentul, atât de evident este încât decizia de retragere din Afganistan în acest mod a fost motivată nu de strategie, ci de politică (…) Am făcut-o în aplauzele tuturor grupurilor jihadiste din lume”, a apreciat el.

”Rusia, China şi Iranul observă şi profită de aceasta. Angajamentele asumate de liderii occidentali vor fi considerate evident ca o monedă devalorizată”, a menţionat fostul premier britanic.

Citește și : Erdogan cere UE să îşi onoreze angajamentele în domeniul migraţiei în faţa situaţiei haotice din Afganistan

În cei 10 ani de şef al guvernului britanic, începând din 1997, Tony Blair a avut o legătură strânsă cu preşedintele american George W. Bush.

Lipsa de popularitate a intervenţiilor militare din Orientul Mijlociu a jucat un rol important în plecarea lui Tony Blair de la conducerea guvernului britanic în 2007 şi înlocuirea sa cu Gordon Brown.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.