StiripesurseSintezeAntony Blinken îndeamnă ca şi alte state arabe să recunoască Israelul

Antony Blinken îndeamnă ca şi alte state arabe să recunoască Israelul

Publicat:

Secretarul de stat al SUA, Antony Blinken, a lansat vineri un apel ca şi alte state arabe să recunoască Israelul, îndemn venit la marcarea unui an de la acordurile de normalizare a relaţiilor între mai multe ţări arabe şi statul evreu, transmite AFP, potrivit agerpres.  

‘Încurajăm ca mai multe ţări să urmeze calea Emiratelor, Bahreinului şi Marocului’, a declarat Blinken într-o reuniune virtuală cu omologii săi din aceste trei state.

Citește și : Narendra Modi împlineşte 71 de ani, iar autorităţile vor să vaccineze zeci de milioane de indieni de ziua lui

‘Vrem să lărgim cercul diplomaţiei paşnice. Este în interesul ţărilor din regiune şi al lumii ca Israelul să fie tratat ca toate celelalte state’, a subliniat el.

La 15 septembrie 2020, Emiratele Arabe Unite şi Bahrein au devenit primele state din Golf care şi-au normalizat oficial relaţiile cu Israel, sub egida preşedintelui american de atunci, Donald Trump, fiind urmate de Maroc şi Sudan.


După instalarea sa, administraţia democrată a preşedintelui Joe Biden, deşi dornică să arate o ruptură de epoca Trump, a declarat că aprobă aceste ‘acorduri Abraham’, considerate unul din principalele succese diplomatice ale guvernării republicane anterioare.

‘Această administraţie va continua să dezvolte eforturile încununate de succes ale administraţiei precedente, pentru a face să avanseze normalizarea’, a dat asigurări Antony Blinken.

Ministrul israelian de externe, Yair Lapid, a anunţat că se va deplasa în Bahrein spre sfârşitul lunii, în prima vizită în această ţară a unui şef al diplomaţiei israeliene.

Citește și : Italienii sunt de acord cu certificatul sanitar obligatoriu

‘Acest club al acordurilor Abraham este deschis unor noi membri’, a afirmat el.

‘Unul din obiectivele noastre comune este să facem astfel încât alte state să urmeze exemplul nostru şi să ni se alăture în aceste acorduri şi în această nouă eră de cooperare şi de prietenie’, a mai spus ministrul israelian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.