StiripesurseDiasporaParisul vorbeşte despre o 'minciună' şi o 'criză gravă' provocată de...

Parisul vorbeşte despre o ‘minciună’ şi o ‘criză gravă’ provocată de torpilarea unui contract de submarine franceze pentru Canberra

Publicat:

Şeful diplomaţiei franceze, Jean-Yves Le Drian, a vorbit sâmbătă despre “criza gravă” provocată de torpilarea unui uriaş contract de submarine franceze pentru Canberra, denunţând o “minciună (…), o duplicitate (… ), o pierdere majoră a încrederii” şi “un dispreţ” din partea aliaţilor Franţei, notează AFP, potrivit agerpres.

Întrebat la jurnalul televizat al postului public France 2, Jean-Yves Le Drian a justificat rechemarea ambasadorilor francezi la Canberra şi Washington prin faptul că există “o criză gravă între noi”.

Citește și : Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare

Această măsură, prima din istoria relaţiilor dintre Paris şi Washington, “este foarte simbolică. A fost minciună, a fost duplicitate, a fost o pierdere majoră a încrederii, a fost dispreţ, deci aşa nu merge între noi”, a declarat el.

“Am rechemat ambasadorii pentru a încerca să înţelegem şi pentru a le arăta fostelor ţări partenere că avem o nemulţumire foarte puternică, că există cu adevărat o criză gravă între noi”, a spus ministrul de externe.


Rechemarea ambasadorului francez la Londra a fost, în schimb, considerată inutilă: “Cunoaştem oportunismul lor permanent”, a spus el ironic la câteva luni după Brexit. “Marea Britanie în această afacere este un fel de a cincea roată la căruţă”, a adăugat Jean-Yves Le Drian.

Statele Unite, Australia şi Marea Britanie au anunţat miercuri un parteneriat strategic pentru a contracara China, AUKUS, incluzând furnizarea de submarine americane cu propulsie nucleară pentru Canberra care i-a scos efectiv pe francezi din joc.

În 2016, Franţa a semnat un contract în valoare de 90 de miliarde de dolari australieni (56 miliarde de euro) pentru a furniza Australiei 12 submarine cu propulsie clasică, considerat frecvent “contractul secolului” din cauza valorii şi importanţei sale strategice.

Pe de altă parte, ministrul de externe a mai apreciat că criza va cântări asupra definirii noului concept strategic al NATO, fără a evoca, totuşi, o retragere din Alianţa Nord-Atlantică.

“NATO a iniţiat o reflecţie, la solicitarea preşedintelui Franţei, asupra fundamentelor sale. La următorul summit NATO de la Madrid va fi prezentat noul concept strategic. Evident, ceea ce tocmai s-a întâmplat va avea legătură cu această definire”, a spus Jean-Yves Le Drian.

Citește și : Italia ar putea organiza un referendum privind liberalizarea consumului de canabis

“În acelaşi timp, Europa trebuie să se doteze cu busola sa strategică şi va fi sub responsabilitatea Franţei în prima jumătate a anului 2022”, a adăugat el, referindu-se la preşedinţia franceză a Uniunii Europene cu începere de la 1 ianuarie.

După retragerea brutală a americanilor din Afganistan, fără consultarea aliaţilor lor, şi acest dosar al submarinelor, “dacă europenii nu simt că, pentru a rămâne în istorie, trebuie să se unească şi să-şi apere împreună propriile interese, atunci soarta lor va fi complet diferită”, a subliniat Jean-Yves Le Drian.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.