StiripesurseDiasporaUrsula von der Leyen caracterizează drept 'inacceptabil' modul în care a...

Ursula von der Leyen caracterizează drept ‘inacceptabil’ modul în care a fost tratată Franţa prin pactul AUKUS

Publicat:

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a caracterizat luni drept “inacceptabil” modul în care a fost tratată Franţa prin pactul de securitate încheiat între SUA, Australia şi Regatul Unit, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Unul dintre statele noastre membre a fost tratat într-un mod inacceptabil. (…) Vrem să ştim ce s-a întâmplat şi de ce”, a declarat ea pentru jurnalista Christiane Amanpour, de la CNN.

Citește și : Copiii cu vârste cuprinse între 12 şi 15 ani din Marea Britanie vor fi vaccinaţi începând cu săptămâna viitoare

Ursula von der Leyen este prima lideră a unei instituţii europene care reacţionează la anunţarea acestui pact, numit AUKUS, care a dus la ruperea unui important contract de armament încheiat de Franţa cu Australia.

În sumă totală de 90 de miliarde de dolari australieni (56 de miliarde de euro), acesta prevedea furnizarea a 12 submarine cu propulsie diesel şi a fost adesea numit “contractul secolului”.


UE nu a fost nici consultată, nici informată înainte de anunţul parteneriatului strategic pentru regiunea indo-pacifică între Washington, Londra şi Canberra, a declarat vineri şeful diplomaţiei europene, Josep Borrell.

Miniştrii de externe din UE vor examina luni seară consecinţele acestui pact, în cursul unei reuniuni la New York de pe marginea Adunării Generale a ONU.

“Josep Borrell va prezida această reuniune care va reprezenta prima ocazie de a discuta despre implicaţiile şi consecinţele acestui acord pentru UE şi statele sale membre”, a precizat purtătorul său de cuvânt.

“Reuniunea va dura două ore şi Josep Borrell urmează să prezinte o declaraţie”, a adăugat el.

Citește și : Italia ar putea organiza un referendum privind liberalizarea consumului de canabis

Pentru a-şi transmite nemulţumirea, Franţa şi-a rechemat ambasadorul în SUA, un act fără precedent faţă de acest aliat istoric, precum şi pe cel din Australia, ţara aflată la originea crizei. De asemenea, Parisul a anulat o reuniune între ministrul francez al apărării, Florence Parly, şi omologul său britanic Ben Wallace.

Jean-Yves le Drian, şeful diplomaţiei franceze care va susţine un discurs de la tribuna ONU, le reproşează liderilor celor trei state semnatare ale pactului AUKUS că şi-au ascuns negocierile timp de luni de zile şi a denunţat “o ruptură majoră de încredere” între aliaţii din cadrul NATO.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.