StiripesurseDiasporaRâuri de lavă s-au scurs pe versanţii vulcanului La Palma în...

Râuri de lavă s-au scurs pe versanţii vulcanului La Palma în timp ce faza explozivă se intensifică

Publicat:

Râuri de lavă s-au scurs în cursul nopţii pe versanţii vulcanului de pe insula spaniolă La Palma, iar aeroportul local a fost închis după ce erupţia s-a intensificat şi a intrat în cea mai explozivă fază de până în prezent, informează Reuters sâmbătă, potrivit agerpres.  

Vulcanul Cumbre Vieja, situat pe mica insulă din Oceanul Atlantic, a intrat în erupţie duminică şi a expulzat de atunci mii de tone de lavă care au distrus sute de case şi au condus la evacuarea a aproape 6.000 de persoane.

Citește și : UE denunţă spionajul cibernetic al Rusiei şi ameninţă cu sancţiuni

Autorităţile au declarat sâmbătă că cele 160 de persoane care au fost evacuate vineri din alte trei localităţi nu se vor mai putea întoarce la casele lor pentru a-şi recupera bunurile din cauza “evoluţiei urgenţei vulcanice”.

Experţii au anunţat că vulcanul a intrat într-o nouă fază explozivă.


“Măsurătorile efectuate în cadrul monitorizării vulcanice de la începutul erupţiei au înregistrat cea mai înaltă activitate energetică de până în prezent, vineri după-amiază”, au indicat serviciile pentru situaţii de urgenţă într-un comunicat emis în seara aceleiaşi zile.

Operatorul aeroportuar spaniol Aena a anunţat sâmbătă că aeroportul de pe insulă a fost închis. “Aeroportul La Palma este nefuncţional din cauza acumulării de cenuşă. Activităţile de curăţare au început, însă situaţia se poate schimba în orice moment”, a indicat operatorul pe Twitter.

La Palma, cu o populaţie de peste 83.000 de locuitori, face parte din arhipelagul Insulele Canare.

Vineri, pompierii s-au retras din cadrul operaţiunilor de curăţare desfăşurate în localitatea Todoque, companiile aeriene au anulat mai multe zboruri, iar autorităţile au evacuat oraşele Tajuya, Tacande de Abajo şi zona din Tacande de Arriba care nu fusese încă evacuată, după deschiderea unui nou orificiu de ventilaţie pe versantul vulcanului.

Citește și : Norvegia RENUNŢĂ la toate restricţiile pandemice

Imaginile video distribuite pe reţelele sociale au surprins o undă de şoc masivă resimţită vineri de la locul erupţiei.

Nu au fost raportate răniri grave sau decese în urma erupţiei vulcanului, însă aproximativ 15% din recolta de banane de pe insulă, esenţială pentru economia acesteia, ar putea fi afectate, punând în pericol mii de locuri de muncă.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.