StiripesurseDiasporaLidera extremei drepte din Franţa propune înscrierea în Constituţie a 'priorităţii...

Lidera extremei drepte din Franţa propune înscrierea în Constituţie a ‘priorităţii naţionale’ şi un referendum pentru ‘controlul imigraţiei’

Publicat:

Lidera extremei drepte din Franţa, Marine Le Pen, a propus marţi, în cadrul campaniei sale pentru alegerile prezidenţiale din 2022, înscrierea în Constituţie a ‘priorităţii naţionale’, abrogarea dreptului pământului şi acordarea alocaţiilor familiale exclusiv francezilor, transmite AFP, potrivit agerpres

Potrivit sondajelor, Marine Le Pen, şefa Adunării Naţionale (RN, Rassemblement National – fostul Front Naţional), deja ajunsă în runda finală la prezidenţialele din 2017, este bine plasată pentru a intra în turul al doilea şi în 2022.

Citește și : Pfizer pregăteşte o pastilă anti-COVID-19

‘Franţa va rămâne Franţa sau va fi târâtă de torentul necontrolat de fluxuri de migraţie gigantice care vor mătura cultura noastră, valorile noastre, modurile noastre de viaţă?’, a întrebat candidata la prezidenţiale a formaţiunii de extremă dreapta, într-o conferinţă de presă.

Marine Le Pen propune să fie supus unui referendum un proiect de lege privind ‘controlul imigraţiei’. Cele trei obiective sunt ‘controlul fluxurilor de migraţie, protejarea naţionalităţii şi a cetăţeniei franceze şi supremaţia Constituţiei şi a dreptului franceze’ asupra dreptului internaţional, precum cel al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului sau al Curţii Europene de Justiţie.


Marine Le Pen mai vrea să fie înscrise în Constituţie ‘controlul intrării străinilor’, ‘îndepărtarea străinilor condamnaţi pentru crime sau delicte grave sau a acelora care aduc atingere ordinii publice’, ‘prioritatea naţională’ şi ‘interzicerea oricărui comunitarism’.

Citește și : UE deblochează 5,4 miliarde de euro pentru a ajuta statele membre

Anumite prestaţii sociale, cum sunt alocaţiile familiale, ‘vor fi rezervate francezilor’, în timp ce interzicerea regularizărilor ‘va fi regula’, la fel ca ‘expulzarea străinilor delincvenţi’, a mai spus Marine Le Pen, care vrea şi să pună capăt reîntregirilor familiale.

RN mai prevede ‘abrogarea dreptului pământului’ (prin care cetăţenia unui stat se dobândeşte automat prin naşterea pe teritoriul acelui stat – n.red.), astfel încât naturalizarea să fie ‘supusă unor condiţii de asimilare strice şi verificate’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.