StiripesurseDiasporaSocial-democraţii germani nu se grăbesc să intre în negocieri cu Verzii...

Social-democraţii germani nu se grăbesc să intre în negocieri cu Verzii şi FDP

Publicat:

Social-democraţii din Germania, care au câştigat la limită alegerile parlamentare de duminică, nu vor începe negocierile cu Verzii şi liberal-democraţii (FDP) pentru a forma un guvern de coaliţie mai devreme de săptămâna viitoare, a declarat miercuri un reprezentant de rang înalt al SPD, potrivit Reuters şi agerpres.

Verzii şi FDP, care sunt divizaţi în privinţa multor teme, au avut în cursul nopţii discuţii preliminare pentru a găsi un teren comun pentru o coaliţie de guvernare fie cu social-democraţii (SPD), fie cu conservatorii (CDU/CSU).

Citeşte şi: MĂCEL într-o închisoare din Ecuador! 24 de deţinuţi au fost ucişi! – Black News

“Cred că discuţiile exploratorii nu vor începe mai devreme de săptămâna viitoare”, a spus Wolfgang Schmidt, consilier apropiat şi adjunct al candidatului SPD la postul de cancelar, Olaf Scholz, în cadrul unei conferinţe organizate de firma de consultanţă financiară Refinitiv.

Marţi, SPD anunţase că speră să înceapă negocierile cu cele două partide în această săptămână.


Schmidt a spus că discuţiile vor avea loc mai întâi bilateral între SPD şi fiecare din cele două formaţiuni, apoi vor începe negocierile între cele trei părţi pentru formarea unei coaliţii.

Citeşte şi: Biden este CONTRAZIS de generalii săi privind retragerea americană din Afganistan – Black News

Scholz a declarat anterior că scopul este de a ajunge la un acord cu Verzii şi FDP până la Crăciun.

SPD, cel mai vechi partid din Germania, a obţinut 25,7% din voturi, cu 5 puncte procentuale mai mult faţă de scrutinul federal din 20017 şi înaintea blocul conservator CDU/CSU, care a primit 24,1% din sufragii. Verzii s-au situat pe poziţia a treia, cu 14,8% din voturi, iar FDP, pe locul al patrulea (11,5%).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.