StiripesurseDiasporaPutin: 'Cursa înarmărilor este în marş. A început odată cu retragerea...

Putin: ‘Cursa înarmărilor este în marş. A început odată cu retragerea SUA din Tratatul ABM’

Publicat:

Preşedintele rus Vladimir Putin a expus miercuri viziunea Kremlinului asupra mai multor probleme din actualitatea internaţională, de la cursa înarmărilor dintre Rusia şi SUA până la situaţia opoziţiei ruse, declarând că nu este de acord cu cei care susţin că democraţia a murit în Rusia, relatează agenţiile de presă Interfax şi RIA Novosti, potrivit agerpres.

“Cursa înarmărilor este în marş, din păcate. A început odată cu retragerea SUA din Tratatul antirachete balistice (Tratatul ABM) în 2002: un document fundamental, piatră de temelie a securităţii internaţionale”, a afirmat preşedintele rus.

Citește și : Coreea de Nord prezintă imagini cu rachetele sale cele mai avansate la o expoziţie de armament

“Aceasta nu este o simplă apărare (antirachetă), ci o încercare de a obţine avantaje strategice prin slăbirea potenţialului nuclear al unui adversar ipotetic”, a explicat el.

Liderul rus a menţionat că a îndemnat partea americana să nu se retragă din Tratatul ABM. El le-a spus reprezentanţilor SUA că, în acest caz, Rusia va fi forţată fie să creeze un sistem similar, fie să dezvolte un altul, care “va depăşi cu siguranţă sistemul de apărare antirachetă” american.


Rusia nu a încălcat tratatele de securitate cu SUA, fiindcă nu ea s-a retras prima din acestea, ci Statele Unite, iar acum Washingtonul transferă responsabilitatea asupra Moscovei, a afirmat Putin, adăugând că Rusia face totul pentru a-şi apăra securitatea şi interesele.

Putin a mai spus că a fost surprins de reacţia SUA atunci când Moscova a anunţat crearea armelor sale hipersonice, întrucât Rusia avertizase SUA că va reacţiona la scutul antirachetă, ale cărui elemente fuseseră instalate în Europa de Est.

Armata rusă dispune deja de rachete hipersonice intercontinentale în serviciu. “Rachetele noastre hipersonice zboară cu viteze mai mari de Mach 20. Şi sunt nu doar hipersonice, ci şi intercontinentale. Sunt nişte arme foarte puternice”, a spus preşedintele rus.

În pofida faptului că Rusia este prima ţară care a creat acest tip de rachete, chiar “trecând în faţa principalilor concurenţi, în acest caz SUA”, Moscova nu a abuzat de acest avantaj şi nu a ameninţat pe nimeni”, a remarcat el.

“Suntem gata să vorbim despre reducerea armelor şi să luăm în calcul că dispunem de acest tip de rachete în cadrul negocierilor cu partenerii americani”, a afirmat preşedintele rus, care s-a pronunţat pentru un dialog detaliat pe tema dezarmării, fără a purta “discuţii de dragul discuţiilor”.

Putin a menţionat că actuala administraţie americană “merge pe această cale”, evocând acordurile încheiate cu omologul sau american, Joe Biden, în timpul summitului de la Geneva.

Comentând manevrele militare de amploare desfăşurate de Rusia, liderul rus a spus: “Noi ne desfăşurăm exerciţiile pe teritoriul nostru naţional. Nu este nimic surprinzător în asta şi nu intenţionăm să dăm raportul nimănui în această privinţă”.

Citește și : Comisia Europeană pledează pentru interzicerea exploatării resurselor de gaz, petrol şi cărbune în Arctica

Temerile Occidentului cu privire la moartea democraţiei în Rusia sunt mult exagerate, consideră preşedintele rus, care le-a recomandat criticilor Kremlinului din Occident să se gândească mai bine la ceea ce se întâmplă la ei acasă.

Referitor la Rusia, Putin a spus că şi ea are unele defecte, dar aceasta, în opinia sa, “nu înseamnă deloc că avem mai multe hibe decât alţii”. “Eu chiar cred că mai puţine”, a exclamat preşedintele rus, al cărui regim este catalogat în multe capitale occidentale ca un autoritarism care se îndreaptă spre dictatură.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.