StiripesurseȘtirile zileiIndonezia îşi redeschide insulele pentru turiştii din 19 ţări

Indonezia îşi redeschide insulele pentru turiştii din 19 ţări

Publicat:

Indonezia a redeschis joi insulele sale turistice pentru turişti din 19 ţări, în contextul reducerii numărului de contaminări cu noul tip de coronavirus, a anunţat un oficial indonezian, informează dpa, potrivit agerpres.

“Urmând directiva prezidenţială, le permitem turiştilor din 19 ţări să viziteze insulele Bali şi Riau”, a anunţat într-un comunicat Luhut Pandjaitan, însărcinat cu măsurile împotriva pandemiei.

Citeşte şi: Israelul a bombardat Siria! Patru oameni au fost ucişi – Black News

Cele 19 ţări sunt Arabia Saudită, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Bahrain, Qatar, China, India, Japonia, Coreea de Sud, Noua Zeelandă, Liechtenstein, Italia, Franţa, Portugalia, Spania, Suedia, Polonia, Ungaria şi Norvegia, a precizat oficialul.

Pandjaitan a subliniat că aceste ţări ţin pandemia sub control, potrivit sistemului de alertă pe patru niveluri al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).


Vizitatorii din aceste ţări vor putea intra în Indonezia doar prin insulele turistice Bali şi Riau, care includ insula turistică Bintan de lângă Singapore, a mai spus Pandjaitan.

Turiştii vor trebui să prezinte un certificat de vaccinare anti-COVID scris în engleză şi să facă de asemenea dovada unui test PCR negativ şi de rezervare la hotel.

Persoanele din alte ţări cu vize pentru alte scopuri decât turismul pot intra în Indonezia prin aeroporturile internaţionale din Jakarta şi Manado, cu condiţia să îndeplinească toate condiţiile cerute.

Înainte de aceasta, Indonezia a decis să scurteze de la opt la cinci zile perioada de carantină pentru persoanele care sosesc pe teritoriul său.

Aeroportul Ngurah Rai din Bali se redeschide de joi pentru zborurile internaţionale.

Citeşte şi: ATAC cu arcul în Norvegia! Sunt morţi şi răniţi! – Black News

Indonezia a relaxat gradual restricţiile impuse pentru a stăvili răspândirea COVID-19 după o escaladare a numărului de contaminări în iunie şi iulie, care au pus presiune mare pe spitale. Însă în ultimele săptămâni, numărul zilnic de cazuri a început să scadă treptat, ajungând la sub 1500 pe zi.

Indonezia, a patra cea mai populată ţară din lume, cu 270 de milioane de locuitori, a înregistrat până acum 4,2 milioane de infectări cu noul tip de coronavirus, dintre care peste 142.000 s-au soldat cu deces.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Dosarul „Car Vertical”: Alți trei învinuiți, trimiși în judecată

Procurorii PCCOCS i-au trimis pe banca acuzaților pe alți trei învinuiți în dosarul „Car Vertical,” după ce au dat publicității pe aplicația Telegram fotografii...

Moldova – obligată la CEDO să plătească prejudicii de peste jumătate de milion de euro

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a condamnat Republica Moldova să achite 560.000 de euro companiei Seksimp Group SRL, într-un dosar privind executarea unei...

Se ieftinesc carburanții. ANRE dictează noi prețuri plafon

Agenția națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a stabilit pentru ziua de mâine, vineri, 5 iunie, noi prețuri maxime de referință pentru principalele produse...

Medicamente camuflate în recipiente de cosmetice, depistate la vama Aeroport

Funcționarii postului vamal Aeroport Internațional Chișinău, în conlucrare cu polițiștii de frontieră, au contracarat o tentativă de transportare ilicită a preparatelor farmaceutice peste frontiera...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.