StiripesurseDiasporaUn an de închisoare pentru comandantul unei nave care a predat...

Un an de închisoare pentru comandantul unei nave care a predat gărzii de coastă libiene un grup de migranţi recuperați din Mediterana

Publicat:

Justiţia italiană l-a condamnat la un an de închisoare pe comandantul unei nave care în anul 2018 a predat gărzii de coastă libiene un grup de migranţi pe care anterior îi recuperase pe Mediterana, potrivit agerpres.  

“Este prima dată când se ajunge la un verdict de o asemenea magnitudine în Europa şi care, de fapt, confirmă că Libia nu poate fi recunoscută drept loc sigur pentru debarcare”, scrie cotidianul Avvenire, citat de EFE, care a anunţat joi această sentinţă fără precedent dată de Tribunalul din Napoli.

Citește și : Atacul cu arcul din Norvegia a fost un ACT TERORIST

”De acum înainte, orice navă civilă implicată în respingeri (de migranţi) riscă un proces şi o condamnare”, mai scrie publicaţia citată, ce aparţine Conferinţei Episcopale italiene.

Nava Asso 28, un remorcher de sprijin pentru platformele petroliere din apropierea Libiei, fusese implicat pe 30 iulie 2018 într-o operaţiune de salvare a unui grup de migranţi care încercau să ajungă în Europa. La ordinul gărzii de coastă libiene, comandantul navei i-a returnat către Libia pe cei 101 migranţi, printre care se aflau de asemenea minori şi femei însărcinate.


Judecătorii italieni au avut în vedere investigaţiile desfăşurate de căpitănia portului Napoli şi înregistrări ale conversaţiilor radio efectuate de o navă a ONG-ului Open Arms care salvează migranţi pe Mediterana, înregistrări pe care ONG-ul le-a făcut publice în iulie anul trecut.

La proces a depus mărturie împotriva comandantului italian şi un deputat din Parlamentul de la Roma, Nicola Fratoianni, care s-a aflat la bordul navei Open Arms. ”Când am amintit (navei) Asso 28 că respingerile sunt ilegale, comandantul a răspuns cu neruşinare, ca şi când ar fi fost obligat să se supună unui ordin de la un nivel foarte înalt”, a spus deputatul.

Citește și : Papa Francisc susţine ‘obiecţia de conştiinţă’ în rândul personalului medical care refuză practicarea avorturilor

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.