StiripesurseDiasporaDanemarca va oferi o doză de supra-rapel tuturor rezidenţilor vaccinaţi

Danemarca va oferi o doză de supra-rapel tuturor rezidenţilor vaccinaţi

Publicat:

În Danemarca, unde restricţiile adoptate pentru a combate pandemia de coronavirus au fost anulate la începutul lunii septembrie, autorităţile sanitare vor oferi tuturor rezidenţilor care au fost deja vaccinaţi posibilitatea de a se imuniza cu o doză suplimentară a unui ser anti-COVID-19, a anunţat vineri ministrul danez al Sănătăţii, relatează AFP, potrivit agerpres.  

“Avem un plan pentru administrarea celei de-a treia doze de vaccin. Danezii vor fi invitaţi să o primească la şase luni şi 14 zile după a doua doză”, a anunţat la televiziunea publică DR ministrul sănătăţii din această ţară, Magnus Heunicke.

Citește și : Creşterea numărului de judecători ai Curţii Supreme a SUA ‘comportă riscuri considerabile’

Unul dintre premianţii Uniunii Europene în privinţa campaniei de vaccinare anti-COVID-19, regatul Danemarcei a lansat în luna septembrie, la fel ca alte ţări, o campanie de administrare a dozelor de supra-rapel care îi vizează pe rezidenţii din categoriile cele mai vulnerabile, în urma scăderii eficacităţii vaccinurilor administrate în prima parte a acestui an.

Agenţia Naţională de Sănătate din Danemarca a anunţat vineri că îi invită de acum pe rezidenţii de peste 65 de ani şi pe angajaţii din sănătate să se vaccineze cu a treia doză, la şase luni şi jumătate după cea de-a doua.


“Calendarul vaccinării cu supra-rapel este crucial. Vrem să începem cu această doză suplimentară înainte ca oamenii să se îmbolnăvească şi să dezvolte forme grave de COVID-19”, a precizat directorul adjunct al agenţiei, Helene Probst, citată într-un comunicat.

Pentru ceilalţi rezidenţi danezi, care vor primi la rândul lor o doză suplimentară “în cele din urmă”, intervalul dintre ultimele două doze ar putea fi “mai lung”, a adăugat Helene Probst.

La începutul lunii octombrie, Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a autorizat generalizarea dozelor de supra-rapel pentru toate persoanele adulte.

Citește și : POTOP în Grecia (VIDEO)! Oamenii s-au refugiat pe acoperişurile caselor

Conform datelor transmise de autorităţile sanitare daneze, 86,2% dintre rezidenţii de peste 12 ani din această ţară au primit cel puţin o doză de vaccin, iar 85,4% au fost vaccinaţi cu schemă completă.

Totodată, 2,2% dintre cei 5,8 milioane de locuitori ai Danemarcei au primit deja şi doze de supra-rapel.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.