StiripesurseDiasporaParlamentul European pregăteşte o acţiune în justiţie contra Comisiei Europene

Parlamentul European pregăteşte o acţiune în justiţie contra Comisiei Europene

Publicat:

Parlamentul European, reunit în sesiune plenară la Strasbourg, a anunţat miercuri că pregăteşte o acţiune în justiţie contra Comisiei Europene pentru a o constrânge să pună în aplicare noul mecanism care leagă furnizarea fondurilor europene de respectarea valorilor statului de drept, o procedură care ar putea viza mai ales Polonia, relatează AFP, potrivit agerpres

Preşedintele Parlamentului European, David Sassoli, a cerut serviciului juridic să pregătească această acţiune în faţa Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE), într-o scrisoare care acordă Comisiei Europene termen până la 2 noiembrie pentru a pune în aplicare noua reglementare.

Citește și : O asociaţie ‘împotriva islamofobiei’ din Franţa a fost dizolvată pentru că incita la ură

Intrat în vigoare în ianuarie, dar niciodată utilizat, acest mecanism îi permite Uniunii Europene să suspende plăţile de la bugetul comunitar către ţările membre unde statul de drept este ameninţat.

Niciun stat membru nu este citat în scrisoarea respectivă, dar două ţări se află în colimatorul instituţiilor europene: Polonia, criticată pentru reformele sale acuzate că subminează independenţa judecătorilor, şi Ungaria, pentru lipsa de transparenţă privind achiziţiile publice, pentru combaterea insuficientă a corupţiei şi o lipsă a independenţei justiţiei.


Citește și : Putin îi bagă în concediu plătit pe toţi ruşii

Scrisoarea ”intervine după un vot al comisiei de afaceri juridice a Parlamentului care a recomandat sesizarea Curţii de Justiţie. O majoritate a liderilor grupurilor politice au susţinut această acţiune”, explică PE într-un comunicat.

”Parlamentul va retrage această procedură judiciară în cazul în care Comisia ia măsurile necesare”, precizează comunicatul legislativului UE.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.