StiripesurseDiasporaCel puțin un mort în urma furtunilor violente care s-au abătut...

Cel puțin un mort în urma furtunilor violente care s-au abătut asupra sudului Italiei

Publicat:

Cel puţin o persoană şi-a pierdut viaţa în urma furtunilor violente care s-au abătut luni asupra sudului Italiei pentru a doua zi consecutiv provocând alunecări de teren şi inundând drumuri şi terenuri, a precizat poliţia, potrivit Reuters, scrie agerpres.  

Trupul neînsufleţit al unui bărbat în vârstă de 67 de ani a fost recuperat dintr-o livadă de citrice aflată la mare distanţă de locul unde fusese văzut ultima oară după ce autovehiculul în care acesta se afla a fost surprins de apele în creştere, la sud-vest de oraşul sicilian Catania. Soţia acestuia este în continuare dată dispărută, au precizat serviciile de urgenţă.

Citește și : Liga Arabă reacţionează la criza din Sudan

Portalul meteo Ilmeteo.it a precizat că regiuni din Sicilia şi din Calabria au fost lovite de un rar uragan mediteraneean, cunoscut sub denumirea Medicane, cu rafale de vânt aşteptate să ajungă la o viteză de 120 de kilometri pe oră în a doua jumătate a zilei de luni.

Asociaţia fermierilor din Sicilia a precizat într-un comunicat că peste 300 de milimetri de ploaie au căzut în doar câteva ore duminică în apropiere de Catania – aproape cât jumătate din media precipitaţiilor anuale de pe insula din Marea Mediterană.


Departamentul pentru ajutor de urgenţă din cadrul Protecţiei Civile a emis luni o alertă de nivel roşu pentru nordul Siciliei şi sudul Calabriei, avertizând în legătură cu un potenţial risc pentru vieţile umane şi pentru proprietăţile din acele regiuni.

Citește și : Preşedintele Indoneziei cere înfiinţarea unui coridor pentru călătorii în Asia de Sud-Est

Şcolile din mai multe oraşe au fost închise, zeci de zboruri au fost deviate spre alte regiuni şi liniile de feribot între insulele sudice au fost anulate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.