StiripesurseDiasporaCurtea de Justiţie a UE pune Poloniei un BIR greu de...

Curtea de Justiţie a UE pune Poloniei un BIR greu de suportat: Un milion de euro pe zi!

Publicat:

Curtea de Justiţie a UE a dispus miercuri Poloniei să plătească un milion de euro pe zi pentru că nu a respectat verdictul justiţiei comunitare privind desfiinţarea camerei disciplinare a Curţii supreme, relatează DPA, Reuters, AFP, potrivit agerpres.

“În verdictul emis astăzi, vicepreşedintele tribunalului obligă Polonia să plătească o amendă de un milion de euro pe zi, din momentul în care verdictul a fost comunicat Poloniei”, se menţionează în comunicatul CJUE.

Citeşte şi: Românii ar putea scăpa de viza de intrare în SUA – Black News

Polonia a comunicat că va desfiinţa camera disciplinară în cadrul unor reforme mai ample, dar nu a prezentat până acum un plan detaliat.

La jumătatea lui iulie, CJUE a stabilit că noua camera disciplinară a Curţii supreme din Polonia nu garantează imparţialitatea şi independenţa şi, în consecinţă, încalcă legea UE.


Respectarea de către Varşovia a acestei decizii este necesară “pentru a evita un prejudiciu grav şi ireparabil la ordinea legală a Uniunii Europene şi la valorile pe care Uniunea este fondată, în special cea a statului de drept”, s-a menţionat atunci într-un comunicat al Curţii.

Înfiinţată în 2018, camera disciplinară poate concedia orice judecător şi procuror, făcându-i pe unii să se teamă că ar putea fi folosită pentru a pedepsi magistraţii pentru deciziile lor, afectându-le astfel independenţa.

Citeşte şi: ATAC jihadist în Irak! Cel puţin 11 au murit! – Black News

Pe 9 septembrie, Comisia Europeană a cerut CJUE să dicteze amenzi zilnice pentru Polonia pentru neimplementarea deciziilor UE. Acest moment a reprezentat însă o escaladare a unei dispute de lungă durată privind o serie de reforme judiciare efectuate în ultimii ani.

“Sistemele judiciare din întreaga UE trebuie să fie independente şi corecte”, afirma atunci preşedinta CE, Ursula von der Leyen.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.