StiripesurseȘtirile zileiJoe Biden dă asigurări că SUA îşi vor îndeplini obiectivele climatice

Joe Biden dă asigurări că SUA îşi vor îndeplini obiectivele climatice

Publicat:

Preşedintele Joe Biden a încercat să-i asigure luni pe liderii lumii că SUA îşi vor respecta promisiunea de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră cu mai mult de jumătate până la sfârşitul deceniului, deşi politici cheie pentru a obţine aceste reduceri rămân nesigure, relatează Reuters, potrivit agerpres

Joe Biden, care i-a urmat în funcţie preşedintelui Donald Trump în ianuarie, a recunoscut că SUA nu au condus mereu prin exemplu în ceea ce priveşte combaterea schimbării climatice.

Citește și : Papa îi îndeamnă pe creştini să fie ‘săraci pe dinăuntru’ şi să nu caute bogăţie şi faimă

“De aceea administraţia mea lucrează suplimentar pentru a arăta că angajamentul nostru privind clima reprezintă fapte, nu vorbe”, a spus Biden.

Trump a retras SUA din Acordul de la Paris, iar Biden a revenit în înţelegere după ce a preluat funcţia.


Consilierul pentru schimbare climatică Gina McCarthy a declarat că Biden este deplin angajat să îndeplinească promisiunile SUA în problema reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, în special prin intermediul unei legi cheie care va aloca 555 de miliarde de dolari pentru combaterea încălzirii globale. Legea aşteaptă însă un vot în Congres după luni de negocieri interne tensionate.

“Aici la Glasgow, el reînnoieşte angajamentul SUA de a acţiona prompt şi decisiv, inclusiv prin cadrul legii Build Back Better (Reconstruiţi mai bine – n.r.)”, le-a spus Gina McCarthy jurnaliştilor.

“Este cea mai mare investiţie pentru a combate criza climatică în istoria americană. Şi ne va permite să reducem emisiile cu peste o gigatonă, respectiv un miliard de tone metrice, până în 2030”, a adăugat ea.

Duminică, Biden a declarat că legea Build Back Better va fi votată în timpul săptămânii, “dacă vrea Dumnezeu”.

Biden a anunţat o strategie pe termen lung care prezintă cum vor realiza SUA obiectivul de a ajunge la emisii zero de gaze cu efect de seră până în 2050.

În discursul său de la COP26, Biden a spus că lumea trebuie să ajute naţiunile în curs de dezvoltare. “Acum încă nu facem suficient”, a spus el.

Biden intenţionează să coopereze cu Congresul SUA pentru a lansa un program de 3 miliarde de dolari în 2024 menit să ajute ţările în curs de dezvoltare să gestioneze impactul schimbării climatice prin intermediul unor măsuri locale.

Citește și : Boris Johnson: COP26 trebuie ‘să marcheze începutul sfârşitului’ pentru schimbările climatice

Într-o teleconferinţă cu jurnaliştii, McCarthy a răspuns şi preocupărilor privind un anunţ de vineri al Curţii Supreme care va revizui autoritatea Agenţiei de protecţie a mediului (EPA) de a reglementa emisiile de gaze cu efect de seră, ceea ce are potenţialul de a submina obiectivele climatice ale SUA.

“Suntem încrezători că Curtea Supremă va confirma ce au decis şi alţii înaintea lor, respectiv că EPA nu are doar dreptul, ci autoritatea şi responsabilitatea de a ne menţine familiile şi comunităţile la adăpost de poluare”, a spus McCarthy.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.