StiripesurseSintezeFul fostului dictator libian Muammar al-Gaddafi candidează la preşedinţia Libiei

Ful fostului dictator libian Muammar al-Gaddafi candidează la preşedinţia Libiei

Publicat:

Saif al-Islam al-Gaddafi, fiul fostului lider al Libiei, Muammar al-Gaddafi, şi-a înregistrat duminica aceasta candidatura la preşedinţie, pentru scrutinul din 24 decembrie, a anunţat o oficialitate din comisia electorală, citată de Reuters, potrivit agerpres

“Seif al-Islam al-Gaddafi şi-a depus dosarul candidaturii sale la alegerile prezidenţiale la biroul Înaltei Comisii electorale (HNEC) din Sebha” (sudul Libiei), a declarat la postul oficial libian al-Rasmiya, vicepreşedintele HNEC, Abdel Hakim al-Shaab.

Citește și :  58 de morţi şi 12 răniţi în urma unor violențe la o închisoare din Ecuador

Al-Gaddafi este una dintre cele mai proeminente personalităţi care ar urma să candideze la preşedinţie, pe o astfel de listă mai făcând parte şi comandantul armatei din estul ţării, Khalifa Haftar, prim-ministrul Abdulhamid al-Dbeibah şi preşedintele parlamentului Aguila Saleh.

Fotografiile distribuite pe reţelele de socializare îl înfăţişează pe Al-Gaddafi în straie tradiţionale de culoare maro, cu turban, cu barbă căruntă şi ochelari, semnând documentele la centrul de înregistrare din Sebha, oraş din sudul Libiei.


În ciuda sprijinului public al majorităţii facţiunilor libiene şi al puterilor străine pentru alegerile din 24 decembrie, votul este încă sub semnul întrebării, deoarece entităţile rivale se ceartă cu privire la reguli şi calendar.

O conferinţă importantă care a avut loc la Paris a convenit vineri să-i sancţioneze pe toţi cei care perturbă sau împiedică votul, dar încă nu există un acord cu privire la normele care să stabilească cine anume ar trebui să poată candida.

Cu toate că cel mai probabil Saif al-Islam al-Gaddafi va miza pe nostalgia faţă de epoca de dinaintea revoltei susţinute de NATO din 2011, care s-a soldat cu înlăturarea de la putere a tatălui său şi “a inaugurat” o decadă de haos şi violenţe, analiştii sunt de părere că s-ar putea ca fiul fostului dictator libian să nu devină un candidat favorit.

Citește și : Copii mai mici de 12 ani vor fi vaccinaţi împotriva covid-19 la Viena, în cadrul unui proiect pilot

Epoca Al-Gaddafi rămâne încă în memoria multor libieni drept un regim autocratic sever. Totodată, Saif al-Islam, dar şi alte personalităţi ale fostului regim s-au aflat departe de putere pentru o perioadă atât de îndelungată încât s-ar putea să le fie greu să mobilizeze tot atât de mult sprijin precum principalii lor contracandidaţi.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ucraina, vizată de un număr record de drone ruseşti în luna mai

Rusia a vizat Ucraina cu un număr record de drone cu rază lungă de acţiune în luna mai, potrivit unei analize AFP în baza...

Excelența în afaceri, celebrată la Gala Businessului Moldovenesc 2026

Peste 300 de participanți s-au reunit în seara zilei de astăzi la Gala Businessului Moldovenesc 2026 - unul dintre cele mai importante evenimente dedicate...

Putin vrea să pună capăt războiului anul acesta, dar numai dacă îl va câștiga el

"Bloomberg" dezvăluie că Kremlinul caută un acord înainte de decembrie, deși nervozitatea crește în rândul elitei ruse, pe măsură ce negocierile sunt tot mai...

Pasivitatea europeană în fața extremei drepte israeliene (editorial)

Publicarea imaginilor umilitoare cu activiști pro-palestinieni de către ministrul israelian al securității naționale, Itamar Ben-Gvir, a stârnit indignare în multe capitale europene. Această reacție...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.