StiripesurseDiasporaO eurodeputată FIDESZ acuză o tentativă a UE de a 'înjunghia...

O eurodeputată FIDESZ acuză o tentativă a UE de a ‘înjunghia pe la spate’ Polonia

Publicat:

Eurodeputata Kinga Gal, reprezentantă a FIDESZ, partidul de guvernământ din Ungaria, a declarat marţi că încercarea de a bloca fondurile europene reprezintă o tentativă de a “înjunghia pe la spate” Polonia, transmite MTI, potrivit agerpres

Cinci grupuri din Parlamentul European i-au trimis recent preşedintei Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o scrisoare în care cer îngheţarea fondurilor de relansare economică post-pandemie pentru Polonia.

Citește și: Roberta Metsola candidează la preşedinţia Parlamentului European

Gal apreciază că demersul semnat de grupurile Socialist, Verde, Renew Europe, Stânga GUE/NGL şi Partidul Popular European are loc într-un moment în care ar fi nevoie, dimpotrivă, de solidaritate cu Polonia în faţa presiunii enorme a migranţilor la frontiera de est.

Eurodeputata ungară consideră că scrisoarea este “inacceptabilă”, iar procedura “foarte îndoielnică”. Ea a adăugat că blocarea fondurilor europene este lipsită de temei legal, deoarece banii pentru relansare nu reprezintă o pomană, ci un drept al statelor membre ale UE.


Citește și: Fiica lui Duterte face echipă cu fiul fostului dictator din Filipine în alegerile prezidenţiale

Ungaria a fost expusă unui şantaj similar când a luat poziţie împotriva curentului principal european, mai afirmă reprezentanta FIDESZ, care observă că “nu există nicio sesiune a Parlamentului European unde să nu se ridice probleme privind Polonia sau Ungaria”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.