StiripesurseDiasporaȘase suspecţi, inculpați în Bulgaria sub acuzaţia de spionaj în favoarea...

Șase suspecţi, inculpați în Bulgaria sub acuzaţia de spionaj în favoarea Rusiei

Publicat:

Procuratura militară din Bulgaria a inculpat joi şase suspecţi, inclusiv ofiţeri ai serviciilor de informaţii militare, sub acuzaţia de spionaj în favoarea Rusiei, a anunţat parchetul militar regional din Sofia, într-un comunicat citat de AFP, potrivit agerpres

Inculpaţii “au format şi condus un grup pentru activităţi de spionaj, culegerea şi transmitere către o ţară străină a unor informaţii care constituie secrete de stat”. Membrii grupului au acţionat, conform procurorilor, ca spioni în slujba Moscovei.

Citește și : Două landuri din Austria cer un lockdown naţional

Trei din cele şase persoane au divulgat informaţii secrete de natură militară, precizează comunicatul.

Grupul era condus de un fost ofiţer cu grad superior din serviciile de informaţii militare. Acesta a recrutat funcţionari care aveau acces nelimitat la informaţii secrete aparţinând Bulgariei şi altor state membre ale Uniunii Europene şi ale NATO. Printre aceştia, alţi doi ofiţeri de informaţii militare, un şef de serviciu din Ministerul Apărării de la Sofia şi un responsabil cu controlul informaţiilor clasificate ca secrete din cadrul administraţiei parlamentului bulgar.


Membrii grupului erau plătiţi pentru transmiterea informaţiilor către şeful reţelei şi soţia acestuia, care are dublă cetăţenie rusă şi bulgară. Soţii transmiteau ulterior informaţiile unui angajat al ambasadei Rusiei la Sofia, a declarat purtătoarea de cuvânt a parchetului, Siika Mileva, în martie, când au fost arestaţi cei şase. Cinci dintre aceştia au rămas în arest, iar unul a fost eliberat pe cauţiune.

Citește și : La ordinul lui Putin, Rusia evacuează 380 de persoane din Afganistan

Data audierii preliminare nu a fost deocamdată stabilită de sistemul judiciar.

Legăturile culturale şi economice dintre Rusia şi Bulgaria au continuat şi după căderea regimului comunist în 1989. În ultimii ani însă, relaţiile ruso-bulgare au fost afectate de mai multe cazuri de spionaj, reaminteşte AFP. Din octombrie 2019 până la sfârşitul lui 20202, cinci diplomaţi şi un asistent tehnic al ambasadei Rusiei au fost expulzaţi din Bulgaria; printre aceştia, ataşatul militar, suspectat de coordonarea reţelei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.