StiripesurseȘtirile zileiAtac armat în Los Angeles. Doi elevi au fost împuşcaţi

Atac armat în Los Angeles. Doi elevi au fost împuşcaţi

Publicat:

Doi elevi, în vârstă de 15 ani, au fost împuşcaţi joi într-o sală de clasă la Sal Castro Middle School, la Los Angeles, iar o elevă în vârstă de 12 ani a fost reţinută ca suspectă, au anunţat oficiali locali, relatează CNN.

Un băiat a fost împuşcat în cap şi se afla în stare critică, iar o fată a fost împuşcată în mână, în această şcoală care se află în campusul Liceului Belmont, a declarat căpitanul de pompieri din LA Eric Scott, conform news.ro .

Alte trei persoane – o femeie şi doi copii – au primit îngrijiri după ce au suferit tăieturi minore, unele provocate de sticlă, a precizat Scott.

Citește și : Iordania a anunţat ruperea relaţiilor diplomatice cu Coreea de Nord

”Campusul nostru, închis, este sigur. Nu mai există o ameninţare la adresa siguranţei elevilor acestei şcoli”, a anunţat şeful Poliţiei şcolilor Steven Zipperman.


Atacul armat a fost semnalat Poliţiei din Los Angeles la ora locală 8.55 (18.55, ora României). Poliţia a găsit şi confiscat o armă de foc la faţa locului, a anunţat locotenentul Chris Ramirez.

Poliţia nu a precizat motivul atacului, iar imediat au fost oferite puţine informaţii despre fata reţinută. Zipperman a declarat că aceasta are 12 ani.

Mobilul este vizat de o anchetă, a declarat Ramirez, care a precizat, împreună cu un purtător de cuvânt al Poliţiei din Los Angeles, Drake Madison, că fata arestată este suspectă.

Imagini din aer filmate de posturi afiliate CNN surprind poliţia căutând elevi în exteriorul clădirii.

Activitatea şcolară urma să continue, iar elevii să stea de vorbă cu consilieri despre atacul armat, a anunţat Vivian Ekchian, superintendentă interimară a Los Angeles Unified School District.

Sal Castro Middle School se află aproape de cartoerul Westlake, situat la nord-vest de centrul oraşului.

Acesta este al treilea atac armat într-o şcoală americană în ultimele săptămâni.

Un elev a fost acuzat că a împuşcat 16 persoane, omorând două, pe 23 ianuarie, la Marshall County High School din Benton, în statul Kentucky.

Cu o zi înainte, un elev în vârstă de 15 ani a fost rănit într-un atac armat în oraşul Italy, în Texas. Un suspect, un băiat în vârstă de 16 ani, a fost ”reţinut în doar câteva minute”, au anunţat autorităţile locale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.