StiripesurseȘtirile zileiDmitri Muratov: Ar fi STUPID să declari Novaia Gazeta drept 'agent...

Dmitri Muratov: Ar fi STUPID să declari Novaia Gazeta drept ‘agent al străinătăţii’ în Rusia

Publicat:

Ar fi “stupid” să se atribuie statutul de “agent al străinătăţii” cotidianului Novaia Gazeta, rar organism de presă încă independent într-un peisaj mediatic rus în general supus autorităţilor, a declarat vineri redactorul-şef al publicaţiei, Dmitri Muratov, înainte de a primi Premiul Nobel pentru Pace, informează AFP, potrivit agerpres.

“Cred că în timpul celor 30 de ani de existenţă a publicaţiei noastre, am făcut atâtea lucruri pozitive pentru ţară, încât a ne declara ‘agenţi ai străinătăţii’ ar fi nefast pentru puterea ţării noastre”, a spus Muratov într-un interviu pentru agenţia de presă franceză.

Citeşte şi: Cum colonizează China Commonwealth-ul – Black News

Recompensat alături de jurnalista filipineză Maria Ressa pentru lupta lor “pentru salvarea libertăţii de exprimare”, rusul de 60 de ani a subliniat că publicaţia sa a scos persoane din închisori din Cecenia, a plantat copaci şi a tratat pe cheltuiala sa oameni fără posibilităţi.

“Prin urmare, a declara ziarul nostru ‘agent al străinătăţii’ ar fi un lucru stupid”, a afirmat Muratov.


Menit să-i vizeze pe cei care primesc o “finanţare străină” şi care desfăşoară “activitate politică”, statutul de “agent al străinătăţii” a fost rezervat de Ministerul Justiţiei rus unor numeroşi jurnalişti şi mass-media critici la adresa Kremlinului, desemnare ce complică foarte mult activitatea lor.

Preşedintele rus Vladimir Putin a atenţionat că Premiul Nobel “nu este un scut” de apărare în faţa acestui statut.

În timpul conferinţei de presă de joi de la Oslo, Muratov a declarat că nu crede că această etichetă îi va fi atribuită chiar dacă acceptă banii oferiţi de Premiul Nobel.

Cunoscut în special pentru anchetele sale asupra corupţiei şi atingerilor aduse drepturilor omului în Cecenia, cotidianul Novaia Gazeta numără deja şase colaboratori care au fost ucişi în anii 1990, printre care celebra jurnalistă Anna Politovskaia, asasinată în 2006.

Citeşte şi: Volodimir Zelenski îi mulţumeşte lui Biden pentru ‘sprijinul ferm’ acordat Ucrainei – Black News

“Am servit întotdeauna publicul nostru, nu statul nostru. Vrem aprobarea publicului. Suntem mai interesaţi de părerea lor despre munca noastră (…) decât de aprobarea statului”, a mai spus Muratov.

Rusia figurează pe locul 150 în clasamentul privind libertatea presei realizat în fiecare an de asociaţia Reporteri fără Frontiere (RsF). 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.