StiripesurseExterneVarianta Omicron reprezintă 40% din totalul infectărilor din Londra

Varianta Omicron reprezintă 40% din totalul infectărilor din Londra

Publicat:

Autorităţile din Marea Britanie au anunţat luni că varianta Omicron a noului coronavirus se răspândeşte cu “o rată fenomenală” şi a ajuns să reprezinte 40% din totalul infectărilor din Londra, motiv pentru care i-au îndemnat pe locuitorii ţării să se vaccineze cât mai repede cu doze de supra-rapel (“booster”), întrucât persoanele vaccinate cu doar două doze sunt vulnerabile în faţa acestei noi variante virale, informează Reuters, potrivit agerpres.

După ce primele cazuri de infectare cu varianta Omicron au fost detectate pe 27 noiembrie în Marea Britanie, prim-ministrul Boris Johnson a impus restricţii mai dure şi a declarat duminică, într-o alocuţiune televizată, că un “val mareic” de infectări cu varianta Omicron este pe cale să se abată asupra întregii ţări.

Citeşte şi: Îmbolnăvirea cu Omicron ar putea acționa ca ‘un vaccin natural’, spune un om de știință britanic – Black News

Potrivit specialiştilor britanici, dacă nu vor fi adoptate măsuri rapide, aproximativ 1 milion de persoane vor fi infectate până la sfârşitul lunii decembrie cu varianta Omicron, despre care oamenii de ştiinţă susţin că este capabilă să infecteze persoanele vaccinate cu două doze.

“Ceea ce ştim despre Omicron este că… se răspândeşte cu o rată fenomenală, o rată pe care nu am mai văzut-o niciodată până acum şi care dublează la fiecare două-trei zile numărul infectărilor”, a declarat secretarul de stat pentru Sănătate din Marea Britanie, Sajid Javid, pentru Sky News.


“Acest lucru înseamnă că ne vom confrunta cu un val mareic de infectări, ne aflăm încă o dată într-o cursă între vaccinare şi răspândirea virusului”, a adăugat oficialul britanic.

Boris Johnson, confruntat cu o “rebeliune” în rândul partidului său din cauza măsurilor luate pentru a limita răspândirea variantei Omicron şi critici care vizează petrecerile de Crăciun organizate la reşedinţa din Downing Street. Nr.10 în timpul lockdown-ului de anul trecut, a declarat că britanicii ar trebui să se grăbească să se vaccineze cu doze “booster” pentru a proteja în acest fel “libertatea noastră şi modul nostru de viaţă”.

După ce noul coronavirus a fost detectat pentru prima dată în China la sfârşitul anului 2019, prim-ministrul britanic a fost criticat pentru că s-a opus într-o primă fază ideii de a decreta un lockdown naţional.

Boris Johnson a fost criticat şi pentru faptul că a greşit atunci când a decis transferarea de pacienţi cu COVID-19 în centre de îngrijire, precum şi pentru lansarea unui costisitor sistem de monitorizare a persoanelor testate, care nu a reuşit să oprească valul al doilea al pandemiei, ce a făcut un număr foarte mare de victime.

La nivel mondial, COVID-19 a ucis deja peste 5,3 milioane de persoane, a provocat pierderi economice de mai multe trilioane de dolari şi a afectat stilul obişnuit de viaţă al oamenilor din lumea întreagă.

Date medicale publicate vineri au arătat că eficienţa vaccinurilor actuale împotriva formelor simptomatice de COVID-19 este substanţial redusă contra variantei Omicron pentru persoanele vaccinate cu două doze, însă doza “booster” creşte protecţia cu până la 70%.

Deşi Sajid Javid a declarat că nu au fost confirmate până acum decese provocate de Omicron şi că doar 10 persoane au fost spitalizate în Anglia din cauza acestei variante virale, oficialul britanic a precizat că Omicron reprezintă probabil aproximativ 40% din totalul noilor infectări din Londra.

Deşi simptomele asociate variantei Omicron pot fi mai uşoare, răspândirea rapidă a noii variante virale va provoca, dacă Guvernul nu acţionează cu rapiditate, blocarea sistemului de sănătate.

“Chiar dacă un virus provoacă simptome uşoare, un mic procent de oameni dintr-o populaţie foarte mare poate în continuare să echivaleze cu un număr mare de spitalizări”, a explicat Sajid Javid.

Citeşte şi: Preşedintele sud-african este bolnav de COVID – Black News

“Două doze nu sunt suficiente, dar trei doze asigură o protecţie excelentă împotriva infectării simptomatice”, a adăugat oficialul britanic.

Guvernul britanic doreşte să ofere doze “booster” pentru toţi rezidenţii adulţi până la Anul Nou, un obiectiv foarte ambiţios ţinând cont de vacanţele de sfârşit de an şi de faptul că vaccinarea unui milion de persoane pe zi ar reprezenta un număr aproape dublu în comparaţie cu media zilnică actuală, care este de 530.000 de persoane vaccinate pe zi.

În acest sens, Guvernul Marii Britanii a decis să deschidă noi centre de vaccinare care vor funcţiona şapte zile din şapte, să implice armata în campania de imunizare şi că anumite programări medicale de rutină vor trebui să fie amânate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Lovitură pentru Trump: Camera Reprezentanților (cu voturi de la 4 republicani) a adoptat o rezoluție care cere retragerea SUA din războiul cu Iranul

Camera Reprezentanților a SUA a adoptat miercuri o rezoluție prin care îi cere președintelui Donald Trump să retragă forțele americane implicate în conflictul cu...

În lume sunt 25,3 milioane de milionari în dolari. Numărul și averea lor au crescut vertiginos în 2025

Numărul milionarilor din întreaga lume și averea lor au continuat să crească în 2025, atingând noi recorduri, determinate de performanța puternică a pieței bursiere...

Moment simbolic: Șeful Pentagonului vine în Franța pentru aniversarea Debarcării din Normandia

Secretarul american al Apărării, Pete Hegseth, va participa, sâmbătă, în Franța, la ceremoniile care marchează 82 de ani de la Debarcarea din Normandia, unul...

Diana Șoșoacă s-a dus la Davosul lui Putin. A apărut alături de fugara Marina Tauber

Diana Şoşoacă, şefa SOS şi mare amică a Rusiei, se află joi la Forumul economic de la Sankt Petersburg, supranumit Davosul lui Putin, unde...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.