StiripesurseDiasporaUn HITMAN al Moscovei a fost condamnat la închisoare pe viaţă...

Un HITMAN al Moscovei a fost condamnat la închisoare pe viaţă în Germania

Publicat:

Un rus a fost condamnat miercuri la Berlin la închisoare pe viaţă pentru uciderea unui opozant cecen la ordinul presupus al Moscovei, într-un context de tensiuni diplomatice între Germania şi Rusia, informează AFP şi dpa, potrivit agerpres.

Curtea de Justiţie de la Berlin, care judeca acest dosar din octombrie 2020, l-a declarat pe acest individ, pe nume Vadim Krasikov, vinovat de uciderea cu focuri de armă a unui georgian provenit din minoritatea cecenă, într-un parc din Berlin, pe 23 august 2019.

Citeşte şi: Valul Omicron este condus de populația tânără, sănătoasă şi vaccinată – Black News

Judecătorii l-au privat de asemenea de posibilitatea de a cere eliberarea condiţionată după 15 ani de detenţie.


Georgianul Tornike Kavtaraşvili, 40 de ani, a fost ucis cu trei focuri de armă, în plină zi, în centrul capitalei germane, crimă care a deteriorat şi mai mult relaţiile deja tensionate dintre Germania şi Rusia.

Moscova a negat mereu orice implicare în acest caz, însă justiţia germană a desemnat în mod clar autorităţile ruse drept comanditar al crimei.

“Acuzatul a fost comandantul unei unităţi speciale a serviciilor secrete ruse FSB”, a afirmat procurorul Lars Malkies în timpul rechizitoriului său din 7 decembrie. “El a lichidat un opozant politic prin represalii”, a adăugat el, vorbind despre “un atentat pregătit în mod evident de multă vreme” şi executat “cu sânge rece”.

Fost lider separatist cecen, georgianul luptase împotriva forţelor ruse între 2000 şi 2004. Din 2016, el trăia cu familia sa în Germania, unde a cerut azil.

Faptele au avut loc la ora prânzului: ucigaşul, deplasându-se cu bicicleta, s-a apropiat din spatele victimei şi a tras două focuri cu o armă cu amortizor, după care l-a împuşcat în cap de la mică distanţă pe cecen, potrivit procurorului. El a fost arestat la scurt timp după aceea, nu departe de parcul Tiergarten.

În timpul întregului proces, acuzatul a respins identitatea pe care i-o atribuie Parchetul, afirmând că “nu cunoaşte pe nimeni” care să aibă numele Krasikov. Prin avocatul său Robert Unger, el a afirmat că se numeşte Vadim Sokolov, 50 de ani, este “rus, celibatar şi inginer în construcţii”.

În timpul procesului, mai multe indicii au întărit convingerea Parchetului privind identitatea acuzatului, printre care o fotografie privată a lui Krasikov cu două tatuaje identice cu ale suspectului.

Chiar dacă Kremlinul a negat în mod ferm că s-ar fi aflat în spatele acestui asasinat, preşedintele rus Vladimir Putin calificase victima drept “un combatant foarte crud şi sângeros”. Putin a susţinut că ceruse extrădarea lui, ceea ce Berlinul a dezminţit.

Această crimă, precum şi otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi, tratat în vara lui 2020 în capitala germană, înainte de a fi plasat în detenţie în Rusia, şi a fostului spion rus Serghei Skripal în Regatul Unit, în 2018, au făcut să planeze suspiciuni serioase asupra rolului serviciilor de securitate ruse în operaţiuni violente.

Citeşte şi: Italia a extins starea de urgenţă pentru Covid-19 până la 31 martie – Black News

Însă implicarea Moscovei nu a fost niciodată demonstrată în aceste dosare, iar Kremlinul a negat în mod sistematic cea mai mică implicare a sa, notează AFP.

Aceste afaceri se adaugă unei serii întregi de tensiuni diplomatice între Berlin şi Moscova, după atacul cibernetic asupra Bundestagului, în 2015, atribuit Rusiei. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.