StiripesurseDiasporaPreşedintele ceh a numit noul guvern condus de Petr Fiala

Preşedintele ceh a numit noul guvern condus de Petr Fiala

Publicat:

Preşedintele ceh Milos Zeman a numit vineri noul guvern condus de politicianul de dreapta Petr Fiala, la mai mult de două luni după victoria alianţei sale în alegerile legislative, informează AFP.

“Conform Constituţiei (…) preşedintele a numit astăzi membrii noului guvern”, a declarat Vratislav Mynar, şeful de cabinet al preşedintelui, în timpul unei ceremonii la reşedinţa lui Milos Zeman de lângă Praga.

Conform Constituţiei cehe, preşedintele ţării nu este şeful executivului, dar numeşte miniştrii.

Format din 18 membri proveniţi din cinci partide, printre care trei femei, guvernul dispune de o majoritate de 108 din totalul celor 200 de locuri în parlamentul acestei ţări membră a UE.

Noul guvern va trebui să facă faţă răspândirii COVID-19 în Cehia, în condiţiile în care această ţară cu 10,7 milioane de locuitori este printre cele mai lovite ţări de pandemie. Echipa lui Fiala se va confrunta de asemenea cu o inflaţie galopantă şi cu o creştere accentuată a preţurilor la energie, precum şi cu scindările din societatea cehă din cauza pandemiei.


Luni, premierul desemnat Petr Fiala a anunţat că preşedintele ceh va numi vineri noul guvern de centru-dreapta rezultat în urma alegerilor legislative din octombrie, inclusiv pe ministrul de externe asupra căruia şeful statului avusese obiecţii. Votul în parlament pentru învestirea noului executiv este aşteptat în jurul datei de 12 ianuarie, a mai declarat Petr Fiala, liderul partidului de dreapta Democraţii Civici.

Coaliţia ”Împreună” (SPOLU) din care face parte acest partid a câştigat alegerile din 8-9 octombrie, în faţa partidului ANO al premierului în exerciţiu Andrej Babis, un aliat al preşedintelui Zeman.

Milos Zeman anunţase vinerea trecută că este de acord să numească guvernul format de Petr Fiala, cu excepţia ministrului de externe propus în acest cabinet de Partidul Piraţilor, Jan Lipavsky. Zeman motivase că nu este de acord cu abordarea ”distantă” a acestuia faţă de Israel şi faţă de Grupul de la Vişegrad, alianţă a ţărilor central-europene din care fac de asemenea parte Slovacia, Ungaria şi Polonia, ultimele două fiind în conflict cu Bruxellesul pe tema statului de drept.

Premierul desemnat a declarat după refuzul şefului statului că se va adresa Curţii Constituţionale pentru a clarifica dacă acesta poate respinge o numire în executiv. Cei doi au avut însă luni o întâlnire în urma căreia preşedintele Zeman a făcut un gest conciliant şi a retras obiecţiile faţă de numirea lui Lipavsky ca şef al diplomaţiei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.