StiripesurseȘtirile zileiCUTREMUR puternic în Bazinul Permian din SUA

CUTREMUR puternic în Bazinul Permian din SUA

Publicat:

Un seism cu magnitudinea 4,5 s-a produs luni în proximitatea oraşului Stanton din partea vestică a statului american Texas, a anunţat Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de Reuters, potrivit agerpres.

Cutremurul a avut loc la adâncimea de 7,8 kilometri, au precizat experţii de la USGS. El s-a produs în Bazinul Permian, care găzduieşte cel mai mare zăcământ de şisturi bituminoase şi gaze naturale din Statele Unite.

Citeşte şi: Talibanii avertizează că nu mai vor niciun amestec străin în Afganistan – Black News

Totodată, este al doilea seism ca intensitate dintre cele care au fost înregistrate în vestul statului Texas în ultimii 10 ani, a anunţat site-ul de ştiri MRT.com.


După o serie de seisme de mai mică intensitate în ultimele luni, autoritatea cu rol de reglementare a energiei din acest stat american, Texas Railroad Commission, a stabilit în luna septembrie anumite limite în ceea ce priveşte volumele de apă reziduală pe care producătorii de petrol şi gaze naturale pot să le injecteze în subteran. 

Citeşte şi: Poşta din St. Nikolaus a răspuns unui număr record de scrisori trimise lui Moş Crăciun – Black News

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un turist a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt a avut o criză de astm

Un turist britanic a fost arestat în Turcia fiind acuzat că s-a îmbătat. De fapt, bărbatul a avut o criză de astm. Incidentul a...

Când este recomandată mamografia și de ce este obligatorie după 40 de ani

Ramona Putin, medic primar radiologie și imagistică medicală la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad vorbește despre când anume se recomandă mamografia și de...

Depresia de vară există și poate fi la fel de gravă ca cea din sezonul rece. Ce spun specialiștii

Depresia sezonieră, fenomenul întâlnit în perioada rece, a început să se manifeste și vara. Specialiștii avertizează că este favorizată de valurile de căldură și...

‘Baby Haaland’ cucerește Peru. Mii de copii primesc numele vedetelor de la Cupa Mondială

Fenomenul „Cupa Mondială” a cuprins întreaga planetă, dar în America de Sud ediția din 2026 a influențat alegerile de nume ale unor familii. Mii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.