StiripesurseDiasporaHerbert Kickl este dat în judecată pentru presupuse declaraţii antisemite

Herbert Kickl este dat în judecată pentru presupuse declaraţii antisemite

Publicat:

Uniunea Studenţilor Evrei din Austria (AJSU) l-a dat în judecată pe liderul Partidului Libertăţii (FPÖ), Herbert Kickl, pentru presupuse declaraţii antisemite făcute în timpul unui interviu acordat postului naţional de radio şi televiziune ORF, relatează marţi euractiv.com, potrivit agerpres.

Potrivit AJSU, Kickl a banalizat Holocaustul prin faptul că nu s-a distanţat de incidentele antisemite din timpul protestelor contra restricţiilor legate de COVID-19. În timpul acestor demonstraţii, numeroşi protestatari au comparat măsurile actuale cu exterminarea evreilor în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

Citeşte şi: Boris Johnson susține că Marea Britanie este incomparabil mai bine plasată în acest decât anul trecut – Black News

Purtarea Stelei lui David şi sloganuri precum ”Noi suntem noii evrei” au devenit obişnuite în timpul protestelor care au loc periodic în câteva oraşe din Austria.

Totuşi, Kickl a respins acuzaţiile, argumentând că aceste exemple ar fi o ”critică a naţional-socialismului”.


Citeşte şi: Un elicopter militar S-A PRĂBUŞIT lângă Haifa – Black News

Mai mult, el a susţinut că ‘naţional-socialismul nu a început cu un război mondial şi cu lagăre de exterminare, ci cu excluderea sistematică a oamenilor” şi că respectiva comparaţie cu Holocaustul în timpul protestelor legate de COVID-19 ar sugera aceeaşi ”politică a ţapului ispăşitor”.

Declaraţiile sale au atras critici şi din partea comunităţii evreieşti din Austria, al cărei preşedinte Oskar Deutsch a calificat comentariile liderului FPÖ drept ‘respingătoare şi antisemite”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.