StiripesurseDiasporaMacron cere o reformă a sistemului de azil francez, după modelul...

Macron cere o reformă a sistemului de azil francez, după modelul celui german

Publicat:

Proiectul de lege “imigraţie şi azil” trebuie să îi permită modelului francez să se apropie de modelul german, pentru a permite o mai mare eficienţă în faţa unei provocări comune, a declarat liderul de la Elysee, Emmanuel Macron, citat de AFP.

La fel ca vecinii săi europeni, Franţa s-a confruntat în 2015 şi 2016 cu fluxuri fără precedent de migranţi care au fugit din zonele de conflict, care au saturat dispozitivele de primire şi care au asfixiat un sistem de azil deja suprasolicitat.

În lipsă de locuri suficiente în structura de primire, migranţii care au ajuns pe teritoriul francez rămân adesea în stradă, în condiţii de viaţă calificate drept “inumane” de ombudsman.

“Dacă nu lansăm această punere pe noi baze (a politicii de primire şi de azil – n.r.), consensul republican din jurul tradiţiei noastre de primire şi de azil riscă să fie pus sub semnul întrebării”, a spus şeful statului în faţa prefecţilor reuniţi la Elysee.

“Singurii care au de câştigat de pe urma acestei situaţii vor fi extremele (…). De aceea am cerut Guvernului să prezinte un proiect de lege în vederea adoptării sale în primul semestru al anului 2018”, a adăugat el.


„Vreau ca textul legii să aibă un obiectiv simplu: ca modelul francez să se apropie de modelul german. Avem provocări comune, acestea vor presupune o adaptare a rglementării europene în comun. Să ne apropiem sistemele de legi, să fim mai eficienţi”, a cerut Macron.

Proiectul de lege, care va fi prezentat de ministrul de Interne Gerard Collomb, “va include mai multe dispoziţii” care să permită “ameliorarea întoarcerilor în ţările de origine, în mod foarte concret”.

Problema dreptului la azil este o sursă de tensiuni între ţările membre al Uniunii Europene. Dezacordurile au fost exacerbate de criza din 2015, în special Germania, Italia, Polonia şi Ungaria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

Familiile cu copii născuți peste hotare pot beneficia de indemnizații din R. Moldova

Familiile din Republica Moldova care au copii născuți în străinătate pot beneficia de indemnizația unică la naștere și de indemnizația lunară pentru îngrijirea copilului,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.