StiripesurseDiasporaBoris Johnson riscă să fie anchetat de poliţie după petrecerea din...

Boris Johnson riscă să fie anchetat de poliţie după petrecerea din Downing Street în plină izolare

Publicat:

Premierul britanic Boris Johnson riscă să fie ţinta unei anchete a poliţiei în legătură cu o ‘garden party’ la Downing Street în mai 2020, în plină izolare, o nouă dezvăluire stânjenitoare pentru guvern, potrivit AFP şi Reuters, transmite şi agerpres.

Conform mai multor media, această petrecere ar fi fost organizată în grădina de la Downing Street la 20 mai 2020, în prezenţa liderului conservator, în vârstă de 57 de ani, şi a soţiei sale Carrie, într-un moment în care interacţiunile sociale erau limitate drastic.

Citeşte şi: David Sassoli, preşedintele Parlamentului European, a încetat din viaţă – Black News

Poliţia a confirmat luni seară că este “în contact” cu guvernul în legătură cu acest caz care ar putea face obiectul unei anchete pentru încălcarea regulilor sanitare.

În mai 2020, locuitorii din Marea Britanie nu se puteau întâlni decât cu o singură persoană în afara locuinţei, într-un loc public, în exterior şi cu condiţia de a păstra o distanţă de doi metri.


În plus, majoritatea elevilor nu puteau merge la şcoală, iar barurile şi restaurantele erau de asemenea închise.

Această nouă dezvăluire se adaugă la acuzaţii de petreceri organizate în decembrie 2020 în cercurile de putere, care au dus la deschiderea unei anchete interne.

Conform postului de televiziune ITV News, secretarul particular al lui Boris Johnson, Martin Reynolds, a trimis în mai 2020 un e-mail către o sută de persoane, invitându-le, “după o perioadă incredibil de încărcată”, “să profite de vremea frumoasă” pentru o recepţie “cu distanţare socială” în grădina de la Downing Street.

“Haideţi să ne întâlnim începând cu ora 18:00 şi veniţi cu propria băutură”, se încheia mesajul.

Citeşte şi: Ce a făcut creierului tău folosirea unui iPhone timp de 15 ani – Black News

Întrebat, înaintea apariţiei dezvăluirii, despre prezenţa sa la acest eveniment, Boris Johnson s-a mulţumit să facă referire, cu un zâmbet stânjenit, la ancheta în curs, efectuată de Înaltul Funcţionar Sue Gray în legătură cu numeroasele acuzaţii privind organizarea de evenimente la Downing Street în timpul pandemiei care au încălcat regulile.

“Pot înţelege că oamenii, în special cei care au pierdut apropiaţi, sunt răniţi şi furioşi după aceste acuzaţii”, a declarat marţi Ed Argar, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, la SkyNews.

“De aceea a fost corect că premierul a cerut ca această anchetă independentă să fie efectuată rapid, pentru a stabili faptele din spatele acestor acuzaţii”, a adăugat el.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un tânăr moldovean a murit într-un accident moto din Italia

Un tânăr de 25 de ani din Republica Moldova și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în timpul nopții în centrul stațiunii Giardini Naxos...

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.