StiripesurseȘtirile zileiSUA îşi detaliază acuzaţiile împotriva revendicărilor ILEGALE ale Beijingului

SUA îşi detaliază acuzaţiile împotriva revendicărilor ILEGALE ale Beijingului

Publicat:

Statele Unite au acuzat miercuri Beijingul că a revendicat “ilegal” cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud, respingând fundamentele geografice şi istorice ale pretenţiilor Chinei în cea mai detaliată analiză juridică de până în prezent, transmite AFP, potrivit agerpres.

Departamentul de Stat american a lansat un nou număr al seriei sale de studii intitulat “Limits in the Seas”, care actualizează o analiză juridică anterioară din 2014 pe acelaşi subiect. La acea dată, el punea deja la îndoială legalitatea delimitării “în nouă puncte” care apărea pe hărţile chineze pentru a considera aproape toată această mare drept teritoriu naţional, spre nemulţumirea altor ţări din Asia de Sud-Est.

Citeşte şi: Cine sunt cei 22 de membri ai consiliului farmaceutic care conduc și organizații nonprofit din domeniul sănătății? – Black News

Curtea Permanentă de Arbitraj (PCA) de la Haga a hotărât în 2016 că China nu are drepturi istorice asupra resurselor din interiorul liniei în “nouă puncte”, dând dreptate Filipinelor.

Bazându-se în special pe acest arbitraj, diplomaţia americană scrie în prezent că Beijingul “reclamă ilegal suveranitatea sau o formă de jurisdicţie exclusivă asupra cea mai mare parte a Mării Chinei de Sud”.


“Aceste revendicări subminează grav statul de drept în oceane şi multe prevederi universal recunoscute ale dreptului internaţional” cuprinse în Convenţia Naţiunilor Unite asupra dreptului mării din 1982, a adăugat Departamentul de Stat.

Potrivit analizei sale, invocarea “drepturilor istorice” de către ţara comunistă pentru a revendica controlul asupra anumitor porţiuni din această mare este “ilegală”, ca şi pretenţiile acesteia asupra anumitor insule” care, potrivit Washingtonului, nu au nicio bază geografică, fiind zone scufundate la maree înaltă.

“Statele Unite îndeamnă din nou Republica Populară Chineză să-şi aducă pretenţiile maritime în conformitate cu dreptul internaţional”, “să respecte decizia tribunalului arbitral” şi “să înceteze activităţile ilegale şi coercitive din Marea Chinei de Sud”, a declarat Departamentul de Stat într-un comunicat.

Citeşte şi: Cine sunt cei 22 de membri ai consiliului farmaceutic care conduc și organizații nonprofit din domeniul sănătății? – Black News

În 2020, Mike Pompeo, care era secretar de stat al preşedintelui american de atunci, Donald Trump, a susţinut explicit pretenţiile ţărilor din Asia de Sud-Est în Marea Chinei de Sud, depăşind poziţia americană tradiţională de a critica poziţia chineză fără a lua poziţie pentru alte state.

Această mare este unul dintre principalele puncte de fricţiune dintre Washington şi Beijing ale căror relaţii sunt tensionate la extrem şi în legătură cu soarta Taiwanului şi Hong Kongului, drepturile omului sau chiar cu probleme comerciale. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.