StiripesurseȘtirile zileiUn asteroid GIGANT se apropie de Pământ

Un asteroid GIGANT se apropie de Pământ

Publicat:

Un asteroid gigant, mai mare decât orice clădire de pe Pământ, urmează să treacă marţi pe lângă Terra, relatează dpa, potrivit agerpres.

Numit 7482 (1994 PC1), asteroidul măsoară 1.052 metri lungime şi o lăţime de peste un kilometru.

Citeşte şi: ‘PartyGATE’ cutremură din temelii Downing Street! Șefa unității guvernamentale privind regulile Covid a organizat o petrecere cu alcool în timpul restricțiilor de Crăciun

Asteroidul este mai mare decât Burj Khalifa din Dubai, care, la 830 de metri înălţime, este cea mai înaltă clădire din lume.


El nu reprezintă, însă, o ameninţare pentru Pământ, neexistând pericol de coliziune cu Terra. Asteroidul se va apropia cel mai mult de planeta noastră la o distanţă de peste cinci ori faţă de cea dintre Pământ şi Lună.

Robert McNaught a descoperit asteroidul (7482) 1994 PC1 la Siding Spring Observatory din Australia pe 9 august 1994.

Citeşte şi:Averea celor mai bogaţi zece oameni din lume S-A DUBLAT în timpul pandemiei – Black News

“#asteroid 1994 PC1 (~1 km lăţime), care va trece pe lângă Pământ, este foarte bine cunoscut şi a fost studiat timp de decenii de experţii noştri de la #PlanetaryDefense. Staţi liniştiţi, 1994 PC1 va trece în siguranţă pe lângă planeta noastră la 1,2 milioane de mile (1,93 milioane de kilometri) distanţă, marţi, 18 ianuarie”, este mesajul postat pe Twitter de NASA Asteroid Watch.

Biroul de Coordonare a Apărării Planetare (Planetary Defence Coordination Office) din cadrul NASA, înfiinţat în 2016, monitorizează spaţiul pentru a găsi, urmări şi monitoriza obiecte aflate în apropierea Pământului. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Cealaltă Cupă Mondială, cea a cărei poveste America lui Trump nu a vrut să o spună

Erling Haaland s-a întors în Norvegia cu câțiva ratoni împăiați, cumpărați cu 750 de dolari bucata dintr-un magazin din Dallas, scrie IL CORRIERE DELLA SERA. Un...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.