StiripesurseDiasporaKievul acuză Rusia că recrutează mercenari şi trimite arme în Estul...

Kievul acuză Rusia că recrutează mercenari şi trimite arme în Estul separatist

Publicat:

Kievul a anunţat vineri că Rusia recrutează în mod activ mercenari şi îi pregăteşte intensiv pentru a-i trimite în zonele controlate de separatişti în estul Ucrainei, informează Reuters şi AFP, potrivit agerpres.

”Comandamentul forţelor ruse continuă să consolideze capacităţile de luptă” ale separatiştilor în estul Ucrainei, trimiţându-le tancuri, sisteme de artilerie şi muniţie, a afirmat într-un comunicat Serviciul de informaţii militare ucrainean.

Citeşte şi: Marea Britanie intenționează să renunțe la legea de autoizolare COVID-19 – Black News

De la începutul anului, autorităţile ruse au ”livrat în secret, pe calea transportului feroviar şi rutier, dinspre teritoriul rus peste şapte tone de combustibil, mai multe tancuri şi sisteme de artilerie, alte arme şi muniţii”, a adăugat acest departament din cadrul Ministerului Apărării ucrainean.

Declaraţiile intervin într-o perioadă de creştere fără precedent a tensiunilor cu Rusia, acuzată de Kiev şi Occident că pregăteşte un asalt asupra ţării vecine pe care a invadat-o deja în 2014.


Rusia neagă că are o asemenea intenţie şi susţine că îşi poate deplasa forţele armate oriunde în interiorul frontierelor sale, dar solicită şi garanţii că NATO nu se va extinde către est şi nu va include foste republici sovietice.

Pe de altă parte, Polonia a anunţat vineri că Ucraina poate conta pe sprijinul său.

Citeşte şi: Patru belaruşi sunt INCULPAŢI la New York în cazul avionului deturnat – Black News

”În faţa ameninţării, Ucraina poate conta pe sprijin polonez. Comunitatea euro-atlantică are datoria de a contracara orice agresiune, indiferent de mărime şi amploare”, a spus Jakub Kumoch, consilier pentru afaceri externe al preşedintelui polonez.

Începând din 2014, estul Ucrainei este scena unui război între forţele proguvernamentale şi separatiştii susţinuţi de Moscova. Acest conflict, soldat cu peste 13.000 de morţi, a izbucnit la scurt timp după anexarea peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.