StiripesurseDiasporaCreştin-democraţii germani l-au ales la conducere pe Friedrich Merz, un fost...

Creştin-democraţii germani l-au ales la conducere pe Friedrich Merz, un fost rival al Angelei Merkel

Publicat:

Uniunea Creştin-Democrată (CDU) din Germania l-a ales sâmbătă în fruntea sa pe Friedrich Merz, un conservator care îi va lua locul lui Armin Laschet, un politician cu orientare mai centristă, sub a cărui conducere formaţiunea a înregistrat în septembrie trecut cel mai slab scor electoral din istoria sa, informează Reuters şi dpa, potrivit agerpres

În urma scrutinului desfăşurat la conferinţa în format online a partidului, Merz, singurul candidat, a întrunit o majoritate covârşitoare de 915 din cele 983 de voturi exprimate (94,62%), a anunţat secretarul general al CDU, Paul Ziemiak.

Citește și : Erdogan vrea să medieze conflictul dintre Rusia şi Ucraina! După vizita anunţată la Kiev, liderul de la Ankara are în vedere ‘un popas’ la Moscova

Şaisprezece delegaţi s-au abţinut de la vot.

Votul online trebuie confirmat printr-un vot prin corespondenţă, ale cărui rezultate vor fi anunţate pe 31 ianuarie.


Scrutinul a avut loc după un vot informal luna trecută în care Merz i-a învins pe contracandidaţii săi Norbert Roettgen şi Helge Braun, care se poziţionau amândoi drept continuatori ai liniei mai centriste a fostului cancelar Angela Merkel.

Merz (66 de ani), care a promis o ruptură de cursul centrist imprimat partidului de Angela Merkel, câştigă astfel şefia CDU la a treia sa tentativă.

Emoţionat, el le-a mulţumit delegaţilor pentru sprijinul acordat. În discurs, Merz l-a acuzat pe actual cancelar, social-democratul Olaf Scholz, de lipsa unei poziţii clare în criza din Ucraina. ‘Foştii cancelari ar fi arătat leadership’, a afirmat el.

CDU îşi poate recâştiga forţa doar arătând unitate, a subliniat Merz. ‘Ceea ce am trăit în CDU în 2021 nu se mai poate şi nu se va mai repeta’, a spus el, referindu-se la disputele din interiorul conducerii în timpul ultimei campanii electorale.

Citește și : O nouă sub-variantă Omicron îi pune pe jar pe oamenii de ştiinţă

Friedrich Merz, de profesie avocat, ex-lider de grup parlamentar în anii 2000 şi fost rival al Angelei Merkel, este partizanul unei orientări spre dreapta a partidului. În 2009 a ieşit din viaţa politică pentru o carieră în cel mai mare fond de investiţii din lume, Black Rock, după ce a pierdut în faţa lui Merkel într-o luptă internă în CDU, şi a revenit în Bundestag în 2021.

Printre provocările ce îi stau în faţă se află cum va poziţiona CDU şi Uniunea Creştin-Socială (CSU) bavareză ca blocul de opoziţie cel mai important în parlament, şi cum va trasa o linie clară de demarcaţie faţă de partidul de extrem dreapta Alternativa pentru Germania (AfD).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost găsit MORT într-o mașină furată, scufundată într-un canal din Italia

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 36 de ani, a fost găsit fără viață într-un automobil furat, descoperit răsturnat și parțial scufundat...

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.