StiripesurseDiasporaIslanda relaxează din nou restricţiile, după doar două săptămâni

Islanda relaxează din nou restricţiile, după doar două săptămâni

Publicat:

Guvernul islandez a anunţat vineri că relaxează din nou şi în mod considerabil restricţiile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, la doar două săptămâni după introducerea unui pachet de măsuri, informează agenţia DPA, potrivit agerpres.

“Astăzi avem veşti bune”, a declarat prim-ministrul Katrín Jakobsdóttir la o conferinţă de presă organizată la Reykjavik.

Citește și : Xiomara Castro, prima femeie preşedinte în Honduras

Începând de sâmbătă, vor fi permise din nou adunările de 50 de persoane, comparativ cu 10, anterior. Cluburile şi barurile vor fi redeschise după ce au fost nevoite să se închidă la jumătatea lunii ianuarie. Guvernul a luat la acea vreme o serie de măsuri mai stricte pentru a preveni suprasolicitarea sistemului sanitar. Acum, viaţa publică se relaxează din nou renunţându-se la unele restricţii, printre care şi permiterea unui număr mai mare de persoane la piscine sau în săli de sport.

Jakobsdóttir a precizat că, dacă totul merge conform planului, s-ar putea reveni la “viaţa normală” până la jumătatea lunii martie. Guvernul analizează posibilitatea relaxării măsurilor la intervale regulate şi are în plan ridicarea a aproape tuturor restricţiilor până atunci.


Citește și : China o lasă pe Michelle Bachelet să viziteze regiunea Xinjiang

Deocamdată, însă, coronavirusul pune în continuare stăpânire pe insulă. Conform cifrelor actuale, 5% dintre cei aproximativ 360.000 de locuitori se află în prezent în izolare sau în carantină.

Incidenţa cazurilor de COVID-19 raportată de Islanda pentru o perioadă de 14 zile este în prezent de 4,986. Cu toate acestea, numărul cazurilor care au necesitat internare a scăzut recent.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.