StiripesurseȘtirile zileiLibia : ATENTAT într-o moschee din oraşul Benghazi. Un mort şi...

Libia : ATENTAT într-o moschee din oraşul Benghazi. Un mort şi 149 de răniți

Publicat:

O persoană şi-a pierdut viaţa şi alte 149 au fost rănite, dintre care unele grav, într-un atentat care a avut loc vineri într-o moschee din oraşul Benghazi, al doilea ca mărime din Libia, potrivit Ministerului Sănătăţii al autorităţilor autoproclamate în estul acestei ţări, relatează AFP.

Două bombe au explodat la începutul marii rugăciuni săptămânale în incinta moscheii Saad Ibn Abou Abada, din centrul oraşului Benghazi, situat la 1.000 km est de capitala Tripoli, a declarat pentru AFP o sursă din domeniul serviciilor de securitate.

Un dispozitiv exploziv a fost pasat într-un sicriu în curtea moscheii, iar celălalt la intrare, într-un dulap cu încălţăminte, a precizat sursa.

Potrivit declaraţiilor lui Moataz Trabelsi, purtător de cuvânt al Ministerului Sănătăţii din guvernul paralel al lui Abdallah al-Thenni, atentatul s-a soldat cu un mort şi 149 de răniţi în rândul credincioşilor.

Într-o postare pe Twitter, Misiunea ONU din Libia (Manul) a condamnat în mod ferm atentatul, reamintind că ”atacurile directe sau fără discriminare împotriva civililor” reprezintă ”crime de război”.


Atentatul nu a fost încă revendicat, dar ilustrează instabilitatea persistenţă din această regiune controlată de forţele controversatului mareşal Khalifa Haftar, ostil guvernului de la Tripoli, recunoscut de comunitatea internaţională.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.