StiripesurseDiasporaCanada anunţă o serie de sancţiuni împotriva Rusiei

Canada anunţă o serie de sancţiuni împotriva Rusiei

Publicat:

Premierul canadian, Justin Trudeau, a anunţat marţi o “serie de sancţiuni” economice împotriva Rusiei “până când integritatea teritorială a Ucrainei va fi restabilită”, notează AFP, potrivit agerpres.

În special, Canada va “interzice canadienilor să efectueze orice tranzacţii externe” cu teritoriile separatiste pro-ruse Lugansk şi Doneţk, va impune sancţiuni parlamentarilor ruşi care au votat în favoarea “deciziei ilegale de a recunoaşte aceste teritorii” le va “interzice canadienilor să participe la achiziţionarea datoriei ruse”, a declarat el în cursul unei conferinţe de presă, în urma anunţurilor de sancţiuni din partea Europei şi a Statelor Unite.

Citeşte şi: Nu ai luat încă Covid? Ar putea depinde de cât de atractiv ești, spun oamenii de știință – Black News

În plus, voi fi impuse “sancţiuni suplimentare” băncilor ruse susţinute de stat, iar Canada “va interzice orice tranzacţie financiară cu acestea”, a adăugat el.

“Este absolut inacceptabil că Rusia a invadat din nou Ucraina”, a condamnat Justin Trudeau.


Aceste anunţuri au fost făcute după sancţiunile economice anunţate mai ales de SUA şi Germania.

Preşedintele american, Joe Biden, a dezvăluit o “prima tranşă” de sancţiuni menite să împiedice Moscova să strângă fonduri occidentale pentru a-şi rambursa datoria suverană.

Berlinul a anunţat suspendarea giganticului proiect de gazoduct Nord Stream 2 care urma să aducă şi mai mult gaz rusesc în Germania.

Aceste măsuri punitive au fost aplicate după discursul de luni al lui Vladimir Putin, în care acesta a declarat independenţa regiunilor pro-ruse Doneţk şi Lugansk.

“Vladimir Putin a subestimat probabil fermitatea răspunsului din partea comunităţii internaţionale”, a adăugat şeful guvernului canadian, apreciind că acest “răspuns ferm şi unit în întreaga lume va ajunge să-l coste scump pe preşedintele Putin”.

Ministrul canadian al apărării, Anita Anand, a mai indicat că Ottawa a finalizat a doua livrare de arme către Ucraina şi a autorizat desfăşurarea suplimentară a 460 de soldaţi, în special în Letonia, pentru a participa prin intermediul NATO la securitatea şi stabilitatea Europei Centrale şi de Est.

Canada consideră că “nu este prea târziu pentru Rusia să caute o soluţie diplomatică”, a spus Justin Trudeau, afirmând că discuţiile diplomatice “continuă”.

Citeşte şi: UE a aprobat o primă serie de sancţiuni împotriva Rusiei – Black News

De asemenea, şefa diplomaţiei canadiene, Mélanie Joly, l-a convocat pe “ambasadorul Rusiei pentru a cere explicaţii despre agresiunea continuă a Rusiei, încălcarea dreptului internaţional şi nerespectarea de către aceasta a suveranităţii ucrainene”, a declarat ea pe Twitter.

Săptămâna trecută, Ottawa a anunţat trimiterea de echipamente militare letale şi muniţie către Ucraina pentru a “descuraja Rusia să continue agresiunea sa” împotriva acestei ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.