StiripesurseDiasporaTurnul Eiffel se va redeschide duminică după câteva zile de ninsori...

Turnul Eiffel se va redeschide duminică după câteva zile de ninsori şi îngheţ

Publicat:

Turnul Eiffel se va redeschide duminică la ora 9:30 a.m. (08.30 GMT), în condiţiile în care circulaţia pe drumurile şi căile ferate din regiunea Parisului a revenit la normal, după o săptămână de ninsori şi îngheţ, informează DPA.

În afară unei scurte redeschideri joi după-amiază, această faimoasă atracţie turistică din capitala Franţei a fost închisă de marţi, zi în care un strat de zăpadă de 15 centimetri s-a depus pe străzile Parisului, forţând închiderea drumurilor şi oprirea circulaţiei vehiculelor grele, conform agerpres.

Serviciul meteorologic francez a anunţat sâmbătă dimineaţa că alerta pentru zăpadă şi îngheţ emisă pentru regiunea Parisului a încetat, iar restricţiile normale din perioada weekendului aplicate vehiculelor grele de marfă au fost ridicate pentru a permite reluarea transporturilor.

Citește și : Aviaţia israeliană a lovit 12 obiective militare iraniene şi siriene

Cele mai multe autobuze şi trenuri regionale RER, al căror program fusese puternic perturbat în cursul săptămânii, circulă în prezent în regim normal, a indicat compania de transport public din Paris RATP.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.