StiripesurseDiasporaRusia atacă din mai multe direcţii 'infrastructuri militare şi civile'; 18...

Rusia atacă din mai multe direcţii ‘infrastructuri militare şi civile’; 18 morţi într-o cazarmă bombardată la Odesa

Publicat:

Forţele armate ucrainene au raportat joi după-amiază că Rusia atacă din mai multe direcţii ”infrastructuri militare şi civile”, folosind avioane, rachete de croazieră şi artileria, transmite agenţia DPA, potrivit agerpres.  

”Lupte grele continuă pe direcţia Harkov”, cel mai mare oraş din nord-estul Ucrainei, iar înaintarea trupelor ruse a fost stopată în regiunea nord-estică Cernihov, situată la graniţa cu Belarus, se arată în declaraţia armatei ucrainene.

Citește și : Moscova va REPRIMA orice protest anti-război în Rusia

Kievul şi NATO au transmis de asemenea că dinspre Belarus au pătruns în Ucraina convoaie militare ruseşti. Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a vorbit mai devreme despre atacuri aeriene şi cu rachete desfăşurate de Rusia din mai multe direcţii, cu trupe terestre şi forţe speciale de asemenea implicate în această ofensivă.

Armata ucraineană a recăpătat controlul asupra portului Mariupol, de la Marea Azov, potrivit Statului Major de la Kiev.


Armata rusă desfăşoară de asemenea ofensive dinspre Crimeea către oraşele Herson şi Melitopol.

Cel puţin 18 persoane au fost ucise în urma unui atac rusesc asupra unei baze militare din regiunea Odesa, pe ţărmul Mării Negre.

Preşedinţia ucraineană anunţase înaintea acestui atac că peste 40 de militari ucraineni au murit în timpul atacurilor ruseşti asupra aerodromurilor şi bazelor militare pe tot cuprinsul Ucrainei. Kievul a anunţat de asemenea cel puţin 50 de victime în rândul părţii adverse, fără a preciza dacă este vorba despre soldaţi ruşi sau combatanţi din provinciile separatiste Doneţk şi Lugansk.

Într-un nou discurs, în noaptea de miercuri spre joi, preşedintele Putin a anunţat lansarea unei ”operaţiuni speciale” pentru ”protejarea locuitorilor” din Donbas, estul separatist prorus al Ucrainei, ”care timp de opt ani au suferit de pe urma abuzurilor şi genocidului regimului de la Kiev”, liderul de la Kremlin acuzând şi statele occidentale că au ignorat cererile Rusiei privind garanţiile de securitate.

Citește și : China ‘înţelege preocupările’ Rusiei în materie de securitate

Purtătorul său de cuvânt, Dmitri Peskov, a declarat ulterior că Moscova urmăreşte ”neutralizarea potenţialului militar al Ucrainei, care a fost recent dezvoltat puternic, inclusiv în urma activităţilor ţărilor străine”, şi să impună acestei ţări un “statut neutru”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.