StiripesurseDiasporaGerhard Schroeder, apropiat al lui Vladimir Putin, vizat în Germania de...

Gerhard Schroeder, apropiat al lui Vladimir Putin, vizat în Germania de o plângere pentru ‘crime împotriva umanităţii’

Publicat:

Fostul cancelar german Gerhard Schroeder, un apropiat al preşedintelui rus Vladimir Putin, este vizat în Germania de o plângere pentru “crime împotriva umanităţii”, a anunţat marţi justiţia, transmite AFP, potrivit agerpres

Parchetul din Hanovra a confirmat pentru agenţia de presă franceză că a primit şi transmis această plângere împotriva mai multor persoane, printre care şi Schroeder, parchetului federal din Karlsruhe, care are competenţă pe acest subiect şi care urmează să decidă dacă începe sau nu o anchetă care s-ar putea finaliza cu inculparea fostului cancelar sau cu clasarea cazului, fără alte urmări.

Citește și :  Un parlamentar leton a plecat în Ucraina să lupte cu invadatorii ruşi

Fostul cancelar social-democrat, care a guvernat în perioada 1998-2005, a fost extrem de criticat în ultimele săptămâni din cauza legăturilor sale cu preşedintele rus, care a decis să invadeze Ucraina la 24 februarie.

În vârstă de 77 de ani, Schroeder are legături strânse cu Putin: este preşedinte al consiliului de supraveghere al Rosneft, cel mai important grup petrolier rusesc, şi al comitetului de acţionari ai Nord Stream 2, controversatul gazoduct ruso-german, iar, în principiu, ar trebui să intre în iunie în consiliul de supraveghere al gigantului rus Gazprom.


Citește și : Partidul lui Putin cere naţionalizarea fabricilor ale căror companii au plecat din Rusia

Actualul cancelar german, Olaf Scholz, l-a invitat recent pe Schroeder să se retragă din toate aceste posturi, însă fostul şef social-democrat al guvernului german a refuzat până acum să o facă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

Un moldovean a murit la lucru pe un șantier din Italia

Un muncitor de 48 de ani, originar din Republica Moldova, a murit după ce a fost lovit de un utilaj în timp ce lucra...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.