StiripesurseDiasporaAutorităţile italiene au confiscat un alt iaht care i-ar aparţine unui...

Autorităţile italiene au confiscat un alt iaht care i-ar aparţine unui miliardar rus aflat pe lista de sancţiuni a UE

Publicat:

Autorităţile italiene au confiscat un alt iaht de mari dimensiuni care i-ar aparţine unui miliardar rus aflat pe lista de sancţiuni a UE, relatează dpa, potrivit agerpres.  

Iahtul de aproape 143 de metri lungime, estimat la o valoare de circa 530 de milioane de euro, este considerat unul dintre cele mai mari din lume.

Citește și : YouTube blochează accesul la canalele care au legături cu presa rusă finanțată de stat

Ambarcaţiunea, numită “Sailing Yacht A”, se află în portul Trieste. Oficiali din Garda financiară au confiscat iahtul vineri, a confirmat guvernul de la Roma.

Iahtul, construit de şantierul german Nobiskrug, i-ar aparţine miliardarului rus din domeniul cărbunelui Andrei Melnicenko, care a fost plasat pe lista de sancţiuni a UE după invadarea Ucrainei de către Rusia.


Săptămâna trecută, poliţia financiară italiană a confiscat un alt iaht în privinţa căruia existau suspiciuni că i-ar aparţine unui oligarh rus.

Oficialii americani au suspiciuni că un alt iaht de mari dimensiuni, aflat în prezent în portul Marina di Carrara, din Toscania, i-ar putea aparţine preşedintelui rus Vladimir Putin, potrivit unui articol din New York Times.

Serviciile de informaţii americane au descoperit informaţii iniţiale că iahtul “Scheherazade”, în valoare de 700 de milioane de dolari, este legat de Putin, a informat ziarul citând surse familiarizate cu subiectul.

Cu toate acestea, The Italian Sea Group, compania de iahturi de lux care lucrează în prezent la nava de 140 de metri lungime, susţine că nu există date care să documenteze statutul de proprietar al lui Putin.

Citește și : Elveţia interzice survolarea teritoriului său pentru transportul de arme

Pe de altă parte, autorităţile nu au nicio îndoială că “Sailing Yacht A” îi aparţine lui Melnicenko, care a ajuns pe lista de sancţiuni a UE la o zi după ce a împlinit 50 de ani.

Oligarhul, care trăieşte în Elveţia, la St Moritz, este principalul proprietar al companiei de fertilizatori EuroChem şi al firmei de exploatare a cărbunelui Suek. Ambele companii au anunţat joi că miliardarul se va retrage din consiliile de administraţie şi din acţionariat.

Ministrul italian de finanţe Daniele Franco a elogiat sâmbătă Garda financiară din subordine pentru modul în care a identificat şi confiscat proprietăţi, terenuri şi bunuri de lux aparţinându-le oligarhilor ruşi.

“Până în prezent, bunuri în valoare de peste 700 de milioane de euro au fost confiscate”, a declarat Franco la un eveniment de la Bergamo.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

Bilanț alarmant ONU: Numărul civililor uciși și răniți în războiul din Ucraina a crescut cu 37% în prima jumătate a anului ...

Numărul civililor ucişi sau răniţi în conflictul între Rusia şi Ucraina a crescut cu 37% în primele şase luni ale acestui an, a avertizat...

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Unul dintre cele mai grave atacuri ale Rusiei în Marea Neagră declanșează un protest diplomatic

Atacarea navelor comerciale și pierderea de vieți omenești în rândul civililor sunt „inacceptabile”, a transmis guvernul indian, citat de Reuters, potrivit stiripesurse.ro. India a convocat...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.