StiripesurseDiasporaAvionul preşedintelui polonez Andrzej Duda a făcut o aterizare de urgenţă...

Avionul preşedintelui polonez Andrzej Duda a făcut o aterizare de urgenţă la Varşovia, înaintea discuţiilor cu Biden

Publicat:

Avionul care îl transporta vineri pe preşedintele polonez Andrzej Duda pentru a se întâlni cu omologul său american Joe Biden în estul Poloniei a făcut o aterizare de urgenţă după ce a revenit la Varşovia, a afirmat consilierul lui Duda, Jakub Kumoch, citat de agenţia PAP, transmite Reuters, potrivit agerpres.   

Şeful cancelariei lui Duda, Pawel Szrot, a declarat pentru Reuters că preşedintele polonez nu s-a aflat în niciun fel de pericol.

Citește și : NATO nu-şi pemite o breşă de securitate în Arctica

Avionul preşedintelui american Joe Biden a aterizat puţin mai devreme vineri la Rzeszow, la 100 km de frontiera ucraineană, liderul de la Casa Albă urmând să se întâlnească în primele ore ale vizitei sale de două zile în Polonia cu militarii americani staţionaţi în acest oraş.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.