StiripesurseDiasporaOraşul Herson rămâne sub controlul total al Rusiei

Oraşul Herson rămâne sub controlul total al Rusiei

Publicat:

Oraşul Herson rămâne sub controlul total al Rusiei, au declarat câţiva locuitori ai oraşului pentru CNN, în timp ce un oficial american a transmis că nu pot spune cu precizie exact cine deţine controlul asupra Hersonului, dar ideea este că nu pare să fie atât de solid sub controlul Rusiei ca înainte, şi că pot spune că este de fapt din nou un teritoriu contestat, scrie news.ro .  

Astăzi i-am văzut cu armele lor la piaţă, probabil căutând legume pentru a le cumpăra”, a spus un rezident pentru CNN vineri seară. „Ei pierd doar câteva sate, nu oraşe”.

Citește și : În cursul unei vizite în Polonia, Joe Biden l-a numit din nou ‘criminal de război’ pe Vladimir Putin

Un oficial american a declarat presei, inclusiv pentru CNN, că „a văzut reacţii de rezistenţă în zone care au fost raportate anterior a fi sub controlul Rusiei”.„Nu putem corobora exact cine deţine controlul asupra Hersonului, dar ideea este că nu pare să fie atât de solid sub controlul Rusiei ca înainte”, a mai spus oficialul.

”Am susţine că Hersonul este de fapt din nou un teritoriu contestat”, a precizat acesta. Forţele ucrainene au reuşit să lanseze atacuri din regiunea Mykolaiv, chiar la nord, în regiunea Herson, de peste o săptămână.


În timp ce locuitorii oraşului continuă să organizeze proteste ample, ruşii rămân ferm în control asupra acestuia şi pe mare parte a regiunii în acest moment.

Citește și : Armata rusă îşi consolidează forţele şi mută în Ucraina trupe staţionate în Georgia

 

Locuitorii oraşului au ridicat, joi, un steag mare ucrainean pe marginea primăriei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Kirilo Budanov: ‘Încheierea războiului cu Rusia înainte de iarnă este realistă’

Șeful cabinetului prezidențial al Ucrainei, Kirilo Budanov, susține mesajul transmis recent de Volodimir Zelenski, potrivit căruia următoarele luni ar putea reprezenta o perioadă decisivă...

Polonia și Ucraina se luptă cu trecutul. Doar Moscova are de câștigat

Decizia președintelui ucrainean Volodimir Zelenski de a acorda unei unități militare de elită titlul onorific „Eroii UPA” a stârnit o dispută diplomatică cu Polonia....

Zelenski anunță care e cel mai bun moment pentru discuții de pace cu Rusia

Ucraina are o „fereastră de oportunitate” pentru discuții cu Rusia privind încheierea războiului înainte de sfârșitul acestui an, a declarat Volodimir Zelenski. Zelenski a fost...

Schimbări majore privind sprijinul pentru refugiații din Ucraina

Țările membre ale Uniunii Europene analizează posibilitatea ca bărbații ucraineni de vârstă militară să nu mai beneficieze de o viitoare extindere a schemei de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.