StiripesurseȘtirile zileiO realizatoare radio a fost dată afară după ce l-a chemat...

O realizatoare radio a fost dată afară după ce l-a chemat pe ‘unchiul’ Putin să facă ordine în Liubov Panova

Publicat:

Un post de radio din Kazahstan a concediat-o luni pe una dintre angajatele sale după ce aceasta a afirmat că ‘îl vom chema pe unchiul Vova dacă veţi vorbi prea mult’ într-o dezbatere aprinsă pe Facebook despre invazia rusă în Ucraina, într-o referire la preşedintele rus Vladimir Putin şi la ideea unei invazii ruseşti, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Kazahstanul, care are a doua cea mai lungă graniţă din lume cu Rusia şi întreţine relaţii economice şi politice foarte strânse cu Moscova, face parte din blocurile comerciale şi militare conduse de Rusia.

Citeşte şi: Ucraina observă o regrupare a trupelor ruse desfăşurare pe teritoriul Belarusului şi se teme de o nouă ofensivă către Kiev – Black News

Această fostă republică sovietică din Asia Centrală are pe teritoriul său o importantă comunitate etnică rusă, iar războiul din Ucraina a stârnit dezbateri aprinse pe social media între susţinătorii ambelor tabere.

După un protest public, postul de radio ‘Europa Plus Kazahstan’ s-a distanţat de afirmaţiile realizatoarei Liubov Panova pe Facebook, anunţând luni rezilierea contractului cu aceasta.


‘Vova’ este un diminutiv afectuos al prenumelui ‘Vladimir’, iar Panova făcuse acest comentariu într-o reacţie la criticile unui alt utilizator de Facebook faţă de sprijinul afişat pentru Rusia şi Putin.

Adjunctul procurorului general Bulat Dembaiev i-a avertizat, într-o declaraţie, pe utilizatorii reţelelor de social media împotriva comentariilor care îi îndeamnă pe kazahi să se alăture conflictului ruso-ucrainean sau care incită la ură etnică.

‘Mai mult, unii utilizatori ai reţelelor de socializare, între care cetăţeni kazahi, publică sloganuri separatiste făcând referire la integritatea teritorială a ţării noastre’, a spus el, avertizând că astfel de acţiuni constituie o infracţiune.

Kazahstanul a evitat să critice invazia Rusiei în Ucraina, chiar dacă preşedintele kazah Kasîm-Jomart Tokaev a declarat luna aceasta că toate ţările trebuie să respecte cu stricteţe normele şi principiile Cartei ONU.

Citeşte şi: Zelenski se declară deschis la compromisuri, dar cere Rusiei să-şi retragă trupele înaintea oricărui acord – Black News

Companiile care părăsesc Rusia din cauza războiului din Ucraina sunt binevenite să se relocheze în Kazahstan, a declarat viceministrul de externe kazah, Roman Vasilenko, într-un interviu acordat ziarului german Die Welt. Kazahstanul nu ar dori să fie de partea greşită a unei noi ‘Cortine de Fier’, a afirmat el.

Rusia numeşte invazia sa în Ucraina drept ‘operaţiune specială militară’ de dezarmare şi ‘denazificare’ a ţării vecine. Kievul şi Occidentul consideră aceasta drept un pretext pentru o invazie neprovocată.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru perioada 6-8 iunie. Astfel, prețul unui litru...

O nouă schemă de fraudă în numele Energocom

Cetățenii sunt avertizați cu privire la noi tentative de fraudă în numele S.A. „Energocom”. Întreprinderea anunță că persoane necunoscute se prezintă la domiciliile cetățenilor...

Rusia sancţionează un puşti britanic după dezvăluirile ‘ingineriilor financiare’ ale lui Ilan Şor

Rusia a sancționat pentru prima dată un adolescent, după ce acesta a publicat o investigație despre o rețea financiară bazată pe criptomonede, în care...

VIDEO Percheziții la o firmă de construcții. Patronul este suspectat de evaziune fiscală și spălare de bani

Ofițerii INI, în comun cu angajații Serviciului Fiscal, procurorii PCCOCS și mascații „Fulger”, au descins cu noi percheziții într-un dosar penal de evaziune fiscală...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.