StiripesurseDiasporaPreţul gazelor 'SARE în AER' în toată Europa

Preţul gazelor ‘SARE în AER’ în toată Europa

Publicat:

Preţurile de referinţă la gazele naturale în Europa au crescut miercuri, după ce Rusia a oprit livrările în Polonia şi Bulgaria, escaladând astfel tensiunile regionale şi avertizând continentul că este decisă în privinţa reducerii aprovizionării, pe fondul divergenţelor privind plata combustibilului, transmite Bloomberg, potrivit agerpres.

La Bursa de la Amsterdam, cotaţiile futures la gaze au urcat cu 24%, până la 127,50 de euro pentru un Megawatt-oră, cel mai ridicat nivel de la 1 aprilie.

Citeşte şi: Victoria lui Emmanuel Macron în Franța este un ultim triumf pentru proiectul eșuat al UE – Black News

Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, a cerut ţărilor pe care el le-a calificat drept “neprietenoase”, după invadarea Ucrainei, să implementeze o schemă în cadrul căreia îşi vor deschide un cont la Gazprombank pentru a face plăţi în euro sau dolari pentru importurile de gaze naturale, urmând ca aceste fonduri să fie convertite în ruble ruseşti.

Decizia Moscovei de a opri livrările de gaze în Polonia şi Bulgaria indică folosirea energiei ca armă, în contextul extinderii conflictului dincolo de graniţele Ucrainei.


“Orice cumpărător care respinge fără ezitare noua procedură de plată se confruntă cu un risc extrem de real de oprire a livrărilor”, a apreciat Katja Yafimava, analist la Oxford Institute for Energy Studies.

Decizia va duce la majorarea cererii de gaze, deoarece Polonia şi Bulgaria vor trebui să cumpere gaze pentru a înlocui livrările ruseşti, apreciază analiştii de la Jefferies Group LLC.

Atenţia analiştilor se îndreaptă acum spre alte capitalele europene, în special în Germania şi Italia, care sunt importatori majori de gaze ruseşti. Încă nu a venit o reacţie de la Berlin, în timp ce Guvernul de la Roma a precizat că monitorizează situaţia, au declarat surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul.

Plăţile pentru gazele livrate luna aceasta – care sunt afectate de solicitarea lui Putin – sunt scadente la finalul lui aprilie şi mai, iar liderii europeni încearcă să găsească cel mai bun răspuns.

Citeşte şi: Occidentalii studiază soluţii ‘alternative’ pentru o forţă internaţională în cazul unui blocaj rus în Bosnia – Black News

Oprirea livrărilor de gaze ruseşti în Polonia şi Bulgaria ar trebui să aibă “un impact fizic modest” asupra echilibrului pieţei gazelor din nord-vestul Europei, susţin analiştii de la Goldman Sachs Group Inc. Totuşi, decizia ridică miza pentru UE “dacă noul sistem de plată a gazelor încalcă sancţiunile şi, prin urmare, va păstra ridicată volatilitatea pe piaţă”, avertizează analiştii.

Vremea călduroasă din Europa din luna aceasta a redus de asemenea necesitatea unor livrări urgente de gaze, deşi cumpărătorii încep acum să-şi umple depozitele pentru iarna următoare. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.