StiripesurseDiasporaBiserica Catolică din Germania oficiază slujbe religioase de binecuvântare a cuplurilor...

Biserica Catolică din Germania oficiază slujbe religioase de binecuvântare a cuplurilor gay

Publicat:

Biserica Catolică din Germania va organiza marţi aproximativ 80 de slujbe religioase de binecuvântare a unor cupluri gay, o practică neaprobată în mod oficial de către Vatican, informează DPA, potrivit agerpres.

Aceste slujbe religioase, oficiate pentru persoane care nu sunt heterosexuale sau a căror identitate de gen diferă de genul pe care l-au avut la naştere, se înscriu într-o serie de reforme istorice realizate de Biserica Catolică din Germania, care au fost criticate de Vatican pentru natura lor progresistă.

Citeşte şi: Şeful diplomaţiei franceze îl face PRAF pe Putin: ‘Se află într-o stare de negare!’ – Black News

Rainer Teuber, un pedagog din oraşul german Essen şi membru în iniţiativele LGBTQ #OutInChurch şi #liebewinnt (“iubirea învinge”), a declarat că aşteaptă cu nerăbdare să îşi oficializeze religios relaţia cu partenerul lui de viaţă “alături de membrii parohiei, ai familiei şi cercul de prieteni”.

“Dacă opt sau nouă episcopi din Germania procedează astfel, cred că cu greu ei ar putea să primească mai multă atenţie din partea Romei”, a adăugat activistul german.


Citeşte şi: Al treilea suspect în asasinarea preşedintelui haitian a fost arestat în SUA – Black News

Rainer Teuber şi soţul lui, Karl-Heinz Armeloh, cred în schimbarea Bisericii Catolice din interiorul acesteia, dar doresc totodată o recunoaştere a erorilor care au fost comise în trecut.

“Nimeni nu a venit la mine să-mi spună: ‘Asta (neautorizarea căsătoriilor religioase pentru cuplurile gay – n.r.) a fost cu adevărat o prostie, am făcut o greşeală'”, a adăugat activistul german.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.