StiripesurseDiasporaMarea Britanie demarează o evaluare a BBC axată pe imparţialitate şi...

Marea Britanie demarează o evaluare a BBC axată pe imparţialitate şi diversitate în cadrul personalului

Publicat:

Guvernul britanic a cerut BBC să tindă ca unul dintre patru angajaţi ai săi să provină din medii socio-economice defavorizate în contextul demarării unei evaluări a companiei media pentru a stabili dacă este nevoie de implementarea unor reforme în vederea obţinerii unui ”grad mai mare de imparţialitate”, informează Reuters, potrivit agerpres.

Înfiinţat cu misiunea de a educa, informa şi a oferi divertisment, BBC este apreciat pe plan global pentru ştirile sale de înaltă calitate, producţii dramatice şi documentare ale unor realizatori precum David Attenborough.

Citește și : Grecia va preda americanilor tot petrolul confiscat de pe o navă iraniană

În ultimii ani însă, a încercat să navigheze intensele dispute politice şi culturale apărute în Marea Britanie, în special cele referitoare la Brexit, iar criticii au spus că perspectiva metropolitană a postului, centrată asupra Londrei, nu reuşeşte să reprezinte şi restul regiuni din ţară.

”Evaluarea va avea la bază progresele recente în a face BBC mai responsabil faţă de cei care îl finanţează, creşterea accesului la oportunităţile de job-uri pe care acesta le oferă şi oferirea unor garanţii că postul va continua să lucreze în cel mai bun interes al publicului”, a spus ministrul britanic al Culturii, Nadine Dorries, într-un comunicat.


Departamentul guvernamental pentru Digital, Cultură, Media şi Sport (DCMS) a spus că va analiza eficienţa procedurii de reclamaţii editoriale finanţate de plătitorii de abonamente BBC, precum şi analiza impactul acesteia asupra peisajului mediatic mai larg.

DCMS a adăugat că a emis o nouă directivă juridică care vizează radiodifuzorul cu o istorie de 100 de ani pentru a se asigura că promovează oportunităţi egale pentru persoanele care provin din clasa muncitoare.

Citește și : Macron îl sună pe Erdogan pentru a discuta aderearea Finlandei şi Suediei la NATO

Măsura include obiectivul ca unul din patru angajaţi ai BBC să provină din medii socio-economice defavorabile, iar 60% din producţia de programe radio şi 50% din producţia de programe TV să fie realizată în afara Londrei până la sfârşitul lui 2027, precum şi realizarea a 1.000 de stagii de training până în 2025.

DCMS a adăugat totodată că guvernul va lansa în curând o analiză separată a taxei radio-tv a BBC, precum şi a fezabilităţii modelelor de finanţare alternativă.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.