StiripesurseDiasporaUngaria speră să ajungă la un acord cu UE cu privire...

Ungaria speră să ajungă la un acord cu UE cu privire la planul de relansare până la finele acestui an

Publicat:

Guvernul ungar face eforturi pentru a putea semna un acord cu Comisia Europeană până la finele acestui an, cu privire la planul său de relansare, ceea ce ar oferi autorităţilor de la Budapesta acces la miliarde de euro, a declarat joi seara Tibor Navracsic, ministrul însărcinat cu dezvoltarea regională şi utilizarea fondurilor europene, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Executivul comunitar a îngheţat accesul la unele fonduri UE pentru Ungaria şi Polonia din cauza politicilor restrictive ale celor două guverne cu privire la migraţie, discriminarea femeilor şi homosexualilor precum şi a controlului statului asupra unor instituţii precum media şi justiţie.

Citeşte şi: SUA pregătesc o rezoluţie pentru a îndemna Iranul ‘să coopereze’ cu AIEA – Black News

La finalul reuniunii de joi a miniştrilor europeni responsabili de coeziune, Tibor Navracsic a spus că procesul de negociere anterior semnării unui acord este unul “complicat”, fiind mai puţin optimist decât la începutul săptămânii, când autorităţile ungare au spus că negocierile cu UE au intrat pe ultima sută de metri.

Iniţial, Ungaria a solicitat granturi în valoare de 7,2 miliarde de euro de la mecansimul european de redresare şi rezilienţă, însă după invadarea Ucrainei de către Rusia, premierul ungar Viktor Orban a semnalat că ţara sa are de gând să acceseze şi creditele ieftine oferite în cadrul mecanismului european.


Citeşte şi: Rămân încă multe întrebări cu privire la certificatele FALSE de vaccinare anti-Covid-19 CUMPĂRATE de vedete și afacerişti celebri – Black News

Separat, Comisia Europeană a aprobat miercuri fonduri în valoare de miliarde de euro pentru Polonia, dar a condiţionat eliberarea banilor de îndeplinirea anumitor jaloane cu privire la independenţa justiţiei.

Absenţa unui acord similar cu autorităţile de la Budapesta, care recent au anunţat noi taxe suplimentare impuse băncilor şi firmelor din energie, a pus presiune asupra pieţelor financiare din Ungaria, astfel că zilele trecute forintul ungar a atins un minim istoric în raport cu zlotul polonez.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Urmărit de poliţiştii letoni, un moldovean s-a oprit într-un pom de pe marginea drumului

Patru cetățeni ai Republicii Moldova sunt cercetați de autoritățile letone după ce au fost implicați în mai multe cazuri de transportare a migranților aflați...

Moldovenii stabiliți peste hotare au trimis în țară aproximativ 1,5 miliarde de euro în 2025

Aproximativ 870.000 de cetățeni ai Republicii Moldova care muncesc și locuiesc legal peste hotare pot beneficia de pensii și alte prestații sociale în baza...

Moldova își extinde prezența diplomatică în UK: Primul Consulat Onorific a fost deschis la Manchester

Republica Moldova și-a extins prezența diplomatică în Regatul Unit prin inaugurarea primului Consulat Onorific al țării în Marea Britanie. Noua reprezentanță a fost deschisă...

R. Moldova a fost prezentă oficial în Legislativul unui stat american

Comunitatea moldovenească din Statele Unite marchează un moment considerat istoric, după ce Legislativul statului Illinois a găzduit pentru prima dată o prezență oficială a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.