StiripesurseȘtirile zileiParticipare de 68% la referendumul constituţional din Kazahstan

Participare de 68% la referendumul constituţional din Kazahstan

Publicat:

Votarea la referendumul asupra reformei constituţionale din Kazahstan s-a încheiat duminică la ora 15.00 GMT. iar comisia electorală a raportat o participare de 68% din electorat, transmite AFP. Rezultatele provizorii sunt aşteptate în cursul serii, potrivit agerpres

Kazahstanul, cea mai mare fostă republică sovietică din Asia Centrală, a fost în ianuarie scena unor proteste violente, soldate cu peste 230 de morţi, iar preşedintele Kasîm-Jomart Tokaev a solicitat sprijin armat din partea unei alianţe militare conduse de Rusia.

Citește și : Incendiu puternic de vegetaţie la periferia Atenei. Autorităţile au început evacuările în unele zone

Modificările Constituţiei, propuse de guvern, ar urma să elimine influenţa fostului preşedinte Nursultan Nazarbaev, care a demisionat în 2019, dar şi-a menţinut o influenţă politică puternică. Printre altele, noua versiune a legii fundamentale ar urma să nu îi mai acorde acestuia titlul ede “părinte al naţiunii”.

Un alt amendament prevede că apropiaţii conducătorilor nu pot deţine funcţii guvernamentale importante – o măsură care vizează evident familia fostului şef al statului, apreciază AFP.


Tokaev susţine că noua Constituţie va desfiinţa actualul regim “supra-prezidenţial”.

Reforma este creditată cu şanse mari de aprobare prin referendum, în condiţiile în care nu a existat nicio campanie împotrivă.

Citește și : Patru combatanţi voluntari străini au fost ucişi în Ucraina

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

La doar 9 ani și-a deschis propriul muzeu. Pasiunea pentru dinozauri i-a adus un record mondial

Un copil pasionat de dinozauri și fosile a reușit la o vârstă la care cei mai mulți abia încep să descopere ce vor să...

Un diagnostic modern schimbă povestea uneia dintre cele mai faimoase muze din istorie

Simonetta Vespucci, considerată imaginea Renașterii italiene și muza lui Sandro Botticelli, ar fi murit la doar 23 de ani din cauza complicațiilor provocate de...

Manfred Weber, criticat de propriul partid

Miniștrii CSU din Bavaria îi cer colegului de partid Manfred Weber, liderul popularilor europeni, să facă mai mult pentru a sprijini agricultura și silvicultura...

De ce sunt proteste în Ucraina după demiterea lui Fedorov

Demiterea ministrului ucrainean al Apărării, Mihailo Fedorov, provoacă tensiuni. În centrul crizei se află un conflict între conducerea armatei și direcția reformelor. O provocare...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.