StiripesurseȘtirile zileiUE a ajuns la un acord cu privire la încărcătorul universal...

UE a ajuns la un acord cu privire la încărcătorul universal pentru telefoanele mobile

Publicat:

Ţările membre UE şi parlamentarii europeni au ajuns marţi la un acord cu privire la introducerea, din 2024, a unui încărcător universal pentru toate dispozitivele mobile din Europa, respingând obiecţiile grupului american Apple, producătorul telefoanelor iPhone, transmite Reuters, potrivit agerpres.

În timp ce telefoanele iPhone se încarcă prin intermediul unui port de tip Lightning, dispozitivele de tip Android sunt alimentate pe baza unor conectori de tip USB-C.

Citeşte şi: Elon Musk: ‘Nimănui din mass-media NU-I PASĂ’ de expunerea presupușilor clienți ai lui Jeffrey Epstein – Black News

“Până în toamna anului 2024, USB-C va deveni portul comun de încărcare pentru toate telefoanele mobile, tabletele şi alte dispozitivele mobile în UE”, se arată într-un comunicat al Parlamentului European.

Ideea care vizează armonizarea încărcătoarelor pentru telefoane, tablete şi alte dispozitive mobile, lansată în 2009 de Comisia Europeană, s-a lovit până acum de reticenţa industriei, chiar dacă varietatea de încărcătoare disponibile s-a redus considerabil în ultimii 10 ani. De la aproximativ 30 în 2009, în prezent au rămas doar trei: conectorul Micro USB, care de mult timp echipează majoritatea telefoanelor, USB-C, o conexiune mai recentă, şi Lightning, utilizată de Apple.


Citeşte şi: Boris Johnson rămâne premierul Marii Britanii – Black News

Grupul american Apple s-a opus în mod ferm oricărei reglementări europene, care ar “sufoca inovaţia în loc să o încurajeze şi ar afecta consumatorii din Europa şi economia în ansamblu”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Furtună propune renunțarea la BAC-ul obligatoriu

Lidera Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, susține că sistemul educațional din Republica Moldova are nevoie de schimbări profunde și propune o reformă care să...

Impactul reformei TVA nu va depăși 200 de lei lunar pentru 80% dintre cetățeni

Ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță, susține că reforma fiscală ce prevede uniformizarea cotei TVA și eliminarea unor facilități fiscale nu va afecta semnificativ majoritatea populației,...

UE acordă noi granturi Moldovei

Organizațiile din Republica Moldova au acces la noi oportunități de finanțare europeană, după ce Agenția de Guvernare Electronică (AGE) a anunțat lansarea unui nou...

Trump și Zelenski la G7: “Războiul trebuie să se termine curând, sancțiuni asupra petrolului rusesc”

 "Rusia trebuie să facă un acord", a declarat Donald Trump. Mult așteptata întâlnire bilaterală pe marginea G7 dintre președintele SUA și Volodimir Zelenski, mult...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.