StiripesurseSintezeHamas a decis să restabilească legăturile cu Siria, după 10 ani...

Hamas a decis să restabilească legăturile cu Siria, după 10 ani de dispută (surse)

Publicat:

Gruparea islamistă palestiniană Hamas a decis să restabilească legăturile cu Siria, la 10 ani după ce reprezentanţii ei au părăsit Damascul din cauza opoziţiei faţă de represiunea preşedintelui Bashar al-Assad împotriva unei revolte contra guvernării sale, au declarat două surse din interiorul grupării citate marţi de Reuters, potrivit agerpres.   

Un oficial care a cerut să nu fie numit a spus că cele două părţi au avut mai multe “întâlniri de profil înalt pentru a atinge acest obiectiv”.

Citește și :  Prinţul William al Marii Britanii împlineşte 40 de ani

Un oficial sirian nu a răspuns imediat cererii Reuters de a comenta.

Liderii Hamas au susţinut public revolta vizând răsturnarea conducerii dinastice a lui Assad şi au părăsit sediul din Damasc. Acest lucru l-a înfuriat pe aliatul lor comun, Iranul.


Legăturile Hamas cu Iranul au fost ulterior restabilite şi oficiali ai facţiunii islamiste palestiniene au lăudat Republica Islamică pentru ajutorul acordat în construirea arsenalului lor de rachete cu rază lungă de acţiune, folosite în lupta împotriva Israelului.

Citește și : Iranul a executat un extremist sunit pentru uciderea a doi religioşi şiiţi

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.