StiripesurseDiasporaGermania și Franța cer Rusiei să exercite o 'presiune maximă' asupra...

Germania și Franța cer Rusiei să exercite o ‘presiune maximă’ asupra regimului sirian pentru aplicarea rezoluției ONU

Publicat:

Cancelarul german Angela Merkel şi preşedintele francez Emmanuel Macron au chemat Rusia să exercite o ‘presiune maximă’ asupra regimului sirian în vederea unei aplicări ‘imediate’ a rezoluţiei Consiliului de Securitate al ONU care cere o încetare a focului de 30 de zile în această ţară, transmite AFP, citând un comunicat al cancelariei de la Berlin.

Într-o convorbire telefonică avută duminică cu preşedintele rus Vladimir Putin, cancelarul Angela Merkel şi şeful statului francez, Emmanuel Macron, au subliniat că este ‘crucial ca rezoluţia (ONU) să fie aplicată rapid şi complet’, conform agerpres.

Cancelarul german şi preşedintele francez ‘cheamă Rusia în acest context să exercite o presiune maximă asupra regimului sirian pentru a se obţine o suspendare imediată a raidurilor aeriene şi a luptelor’, arată sursa citată.

Citește și : Papa Francisc face apel la încetarea imediată a violenţei în Siria

Comunicatul menţionează că cei trei lideri au salutat rezoluţia votată în ajun în unanimitate în Consiliul de Securitate al ONU cu privire la o încetare a focului de cel puţin 30 de zile ‘în special pentru a se permite sosirea ajutoarelor umanitare şi evacuările în afara zonei de război’.


Cancelarul Merkel şi preşedintele Macron au subliniat că un armistiţiu ar putea constitui ‘baza pentru promovarea unor eforturi în vederea unei reglementări politice în contextul eforturilor de pace de la Geneva sub egida ONU’.

‘Germania şi Franţa continuă să aibă voinţa de a lucra împreună cu Rusia şi alţi parteneri internaţionali în acest scop’, se mai spune în comunicatul Berlinului.

Kremlinul informase în cursul zilei că preşedintele rus Vladimir Putin, omologul său francez Emmanuel Macron şi cancelarul german Angela Merkel au discutat despre situaţia din Siria, mai ales ‘în Ghouta de Est, şi despre problema accesului umanitar în această regiune şi în alte regiuni siriene’.

Potrivit aceleiaşi surse, liderii rus, francez şi german ‘au subliniat continuarea eforturilor comune în interesul punerii în aplicare în întregime şi cât mai curând posibil’ a rezoluţiei şi ‘au convenit să intensifice schimbul de informaţii pe canale diferite cu privire la situaţia din Siria’.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a încercat să se sinucidă în Italia

Un cetățean al Republicii Moldova a fost salvat de polițiști în orașul Cesena din Italia, în timp ce ar fi încercat să-și ia viața....

Un moldovean căutat pentru omor a fost prins în Italia cu acte false

Un cetățean al Republicii Moldova, condamnat definitiv la 20 de ani de închisoare pentru omor, a fost reținut de poliția italiană după ce a...

Un moldovean scapă de pedeapsă în Italia după ce şi-a omorât şeful

Un tânăr originar din Republica Moldova a fost achitat de instanța pentru minori din Perugia (Italia) în dosarul uciderii unui șef de echipă de...

Moldovenii din diaspora au celebrat cultura și tradițiile naționale în cadrul festivalului ‘Diaspora Fest’

Moldovenii stabiliți peste hotare s-au adunat la Northampton, Marea Britanie, pentru a celebra tradițiile, cultura și valorile Republicii Moldova. Cea de-a III-a ediție a...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.