StiripesurseDiasporaBulgarii au REPORNIT reactorul defectat la Kozlodui

Bulgarii au REPORNIT reactorul defectat la Kozlodui

Publicat:

Unica centrală nucleară din Bulgaria, care produce aproximativ o treime din energia electrică a acestei ţări, a reconectat miercuri seara la reţeaua electrică unul dintre cele două reactoare ale sale de 1.000 de megawaţi care fusese oprit dimineaţă, din cauza unei defecţiuni la generator, a anunţat joi operatorul centralei, informează AFP, potrivit agerpres.

Miercuri, la ora 21:08 (18:08 GMT), “Unitatea 5 a centralei nucleare de la Kozlodui a fost reconectată la reţea”, se arată într-un comunicat al centralei.

Citeşte şi: G7 va face ‘propuneri concrete’ pentru ‘creşterea presiunii asupra Rusiei’ – Black News

Protecţia de urgenţă a fost activată miercuri dimineaţă, însă nu au fost semnalate scurgeri radioactive, după ce o defecţiune a sistemului de stimulare al generatorului a determinat creşterea tensiunii.

Incidentul s-a produs la mai puţin de o lună după ce reactorul, situat pe Dunăre, în nord-vestul ţării, a fost dezactivat pentru întreţinere şi alimentare.


Operatorul a precizat că a înlocuit elementul defect al sistemului de stimulare şi a efectuat verificările necesare, iar puterea este acum “crescută treptat”.

Citeşte şi: Preşedintele ales al Columbiei şi preşedintele Venezuelei au discutat probleme legate de graniţă – Black News

Al doilea reactor al centralei de la Kozlodui, denumit Unitatea 6, de aceeaşi putere, funcţionează în continuare la capacitate maximă.

Kozlodui, singura centrală nucleară a Bulgariei, produce în jur de o treime din electricitatea ţării, datorită a două reactoare care au preluat sarcina celor patru mici reactoare închise în 2002 şi 2006 pentru a satisface exigenţele Uniunii Europene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un moldovean a fost arestat în Italia după ce a amenințat mai mulți copii cu un ciocan

Un cetățean al Republicii Moldova, în vârstă de 31 de ani, a fost arestat în orașul italian Modena după ce, aflat în stare de...

R. Moldova a inaugurat un Consulat Onorific în Danemarca

Republica Moldova și-a extins reprezentarea consulară în Regatul Danemarcei prin inaugurarea Consulatului Onorific în orașul Roskilde. Noua structură consulară va deservi regiunea Zealand și...

Idei de afaceri: Un moldovean şi-a pus în cap să vândă apă „de Chișinău” în magazinele din Londra

Chișinăul ar putea avea propria marcă de apă îmbuteliată care să poarte numele orașului. Proiectul aparține unui moldovean din diasporă și a primit undă...

Proteste violente la Belfast! MAE le recomandă moldovenilor să fie extrem de prudenţi

Ministerul Afacerilor Externe și Ambasada Republicii Moldova din Marea Britanie recomandă moldovenilor să manifeste prudență sporită, să evite zonele în care au loc demonstrații...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.